Fundatia „Alaturi de Voi” Romania va invita maine, 22 septembrie 2011, la ora 11.00 la Hotel Majestic Iasi, Sala Grigorescu a Hotelului Continental Tg. Mures si Sala Callatis a Hotelului Malibu Constanta, la conferinta de presa de inchidere a proiectului „Primul pas spre o viata independenta”, derulat de ADV Romania in parteneriat cu DGPPH - MMFPS si DGASPC Iasi si finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect in cadrul caruia s-au realizat o suma de activitati de mare insemnatate pentru organizatia noastra si parteneri.
Este primul proiect finantat prin FSE incheiat de ADV Romania si ii invitam pe toti aceia care se intreaba care este impactul absorbtiei acestor fonduri europene sa vina la evenimentul de inchidere de proiect pentru a afla ce s-a intamplat pe parcursul celor trei ani de implementare.
Obiectivul general al proiectului „Primul pas spre o viata independenta” a fost dezvoltarea si promovarea structurilor economiei sociale (ateliere protejate/ateliere de terapie ocupationala/unitati protejate) pentru a ajuta tinerii exclusi social sau expusi riscului de excluziune sociala sa se integreze pe piata muncii.
In cei trei ani de proiect, 312 tineri infectati cu HIV, majori, care parasesc sistemul institutionalizat de protectie a copilului, alti tineri apartinand grupurilor vulnerabile din judetele Iasi, Constanta si Mures si-au dezvoltat abilitatile in domeniile legatorie manuala, utilizare TIC, pictura, arta mestesugareasca, croitorie, confectionare lumanari decorative si arhivare. Prin proiect, au fost create 9 locuri de munca pentru persoane cu dizabilitati si mentinute alte 15 in cele 3 unitati protejate ale fundatiei – Util Deco.
De asemenea, a fost consolidata si capacitatea organizationala a ADV Romania, in domeniul economiei sociale prin infiintarea de noi ateliere protejate, dar si prin dezvoltarea unitatilor protejate existente. Prin derularea activitatilor din acest proiect, ADV Romania a devenit un promotor in domeniu, atat prin cursurile de economie sociala desfasurate pentru a pregati sectorul, cat si prin realizarea Targului National al Unitatilor Protejate si Catalogului Unitatilor Protejate din Romania, in premiera nationala.
De altfel la Iasi, la conferinta de presa vor participa si 30 de specialisti care timp de 2 zile au fost cursantii celui de-al treilea modul de formare realizat in cadrul proiectului care se incheie.
„Acest proiect este de o importanta deosebita, deoarece integrarea economica si sociala a persoanelor cu dizabilitati se numara printre obiectivele prioritare ale tuturor politicilor sociale pe care statele membre UE trebuie sa le duca la indeplinire. Prin gasirea de solutii pentru incadrarea in munca a acestor persoane se creeaza premisele garantarii sanselor egale pentru toti. In Romania, mai mult de jumatate dintre persoanele infectate cu HIV sunt adulti tineri pentru care garantarea dreptului la munca este esentiala si unitatile si atelierele protejate reprezinta o astfel de sansa.
Dovada sta in UTIL DECO, unitatea protejata a ADV Romania la care au fost angajati oameni care acum pot spera la viitor” – declara la inceputul proiectului doamna Angela Achitei, manager de proiect si presedinte al ADV Romania, iar timpul a confirmat asteptarile.
Preocuparea ADV Romania pentru gasirea de solutii de incluziune pentru persoanele cu HIV sau alte tipuri de dizabilitate, vine pe fondul acutei lipse de locuri de munca si a incapacitatii statului de a implementa politici de protectie sociala care sa aiba rezultate viabile.
Consideram evenimentul la care va invitam un bun moment de analiza a nevoii de interventie pe viitor in acest domeniu, consideram prezenta dumneavoastra esentiala si va asteptam.
Pentru detalii privind evenimentul poate fi contactata d-na Mihaela Munteanu, coordonator PR ADV Romania, la telefon 0740513864, sau e-mail mihaela.munteanu@alaturidevoi.ro .