Patru organizatii non-guvernamentale active in monitorizarea si contestarea proiectelor de minerit la scala larga care incalca legislatia in vigoare – Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM), Asociatia Salvati Bucurestiul, Asociatia Efectul Fluture si Asociatia Transilvania Verde – alaturi de numerosi cetateni din zona potential afectata de proiectul minier de la Certej au depus azi o contestatie la Agentia de Protectie a Mediului (APM) Hunedoara prin care contesta decizia de revizuire anuntata de aceasta.
 
Revizuirea(1) decisa de catre APM Hunedoara nu face decat sa demonstreze ca acordul de mediu initial nr. 8/05.07.2012 a fost emis ilegal. Documentatia solicitata in prezent de APM Hunedoara titularului de proiect in vederea revizuirii acordului ar fi trebuit sa stea la baza emiterii acordului de mediu initial. Acordul de mediu este in prezent contestat in instanta de Ministerul Mediului, iar Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu si Asociatia Salvati Bucurestiul au intervenit ca parti in procesul care se judeca de catre Tribunalul Bucuresti.
 
Revizuirile unui acord de mediu pot fi intreprinse in masura in care survin modificari la proiectul aprobat. In cazul de fata nu este vorba de o revizuire a carei necesitate este data de modificarea proiectului pentru care s-a emis acordul de mediu, ci de un demers intreprins pentru completarea documentatiei legale. Un asemenea demers tinteste mai degraba sa acopere si sa completeze documentatia intocmita nesatisfacator si care nu ar fi trebuit sa conduca la emiterea unui acord de mediu.
 
Obiectul revizuirii consta in faptul ca proiectul minier se suprapune partial pe suprafata sitului Natura 2000 ROSPA 0132 Muntii Metaliferi. Acest fapt era insa cunoscut inca de la emiterea acordului de mediu initial, in chiar textul acelui acord fiind consemnat ca „Amprenta proiectului minier se suprapune pe 108,7 hectare din suprafata sitului Natura 2000 ROSPA 0132 Muntii Metaliferi, pe valea Macrisului. Aceasta suprafata reprezinta aproximativ 0,4% din suprafata sitului. Situl are o suprafata de 26 671 hectare. Situl Natura 2000 ROSPA 0132 Muntii Metaliferi a fost desemnat in 2011”.
 
Obligatia realizarii unui studiu de evaluare adecvata a impactului asupra sitului este stipulata de Ordonanta de urgenta nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, Art. 28 conform caruia „Orice plan sau proiect care nu are o legatura directa ori nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta in mod semnificativ aria, singur sau in combinatie cu alte planuri ori proiecte, este supus unei evaluari adecvate a efectelor potentiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, avandu-se in vedere obiectivele de conservare a acesteia”. Cu toate acestea, titularul proiectului de minerit de la Certej nu a intocmit un asemenea studiu de evaluare adecvata in vederea obtinerii acordului de mediu nr. 8/05.07.2012.
 
„Este evidenta din nou atitudinea de favorizare a companiilor miniere de catre instututiile statului.  Acestea functioneaza ca birouri de avizare a proiectelor miniere ce cauta solutii legale pentru a acoperi proiecte miniere ilegale. Proiectul minier de la Certej se suprapune cu un sfert din suprafata peste un sit Natura 2000 iar acest proiect a primit aviz de mediu desi nu a fost inclus nicaieri impactul ce l-ar avea detonarile si cianura intr-o zona protejata de interes european.” a declarat Stefania Simion, coordonator juridic Mining Watch Romania.
 
Mai multe informatii despre proiectul minier Certej gasiti aici:
 
Pentru detalii suplimentare: Stefania Simion, telefon: 0741-137266, office@centrumediu.ro
 
***
Reteaua Mining Watch Romania reuneste eforturile societatii civile si a comunitatilor locale de monitorizare, planificare si interventie privind activitatile miniere in Romania. Secretariatul retelei este asigurat de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu.

_________________________

(1)http://apmhd.anpm.ro/files/APM%20Hunedoara/AnuntSiteDEVAGOLDREVIZUIREEXPLOATARE1.pdf