Persoanele cu dizabilitati intelectuale severe din cadrul Fundatiei „Pentru Voi” au primit ieri, in cadrul unui eveniment festiv, echipamente de specialitate pentru ingrijire, in valoare de 9569  euro. Echipamentele au fost achizitionate printr-un proiect de Matching Grant dintre Cluburile Rotary Timisoara, Rotary Carmaux, Rotary Club Lunel-La Grande Motte, Rotary Club Caussade Midi Quercy si Fundatia Rotary International.

„Multumim cluburilor Rotary pentru implicarea constanta in sprijinirea persoanelor cu dizabilitati intelectuale din cadrul Fundatiei „Pentru Voi”! Datorita acestui proiect, beneficiarii cu dizabilitati severe au acum la dispozitie echipamente speciale pentru ingrijirea corporala, servirea mesei si pentru derularea activitatilor zilnice.” a declarat Laila Onu, director executiv al Fundatiei „Pentru Voi”.

Prin acest proiect au fost puse la dispozitie Fudatiei „Pentru Voi”: o cada speciala de baie si elevator cu hamuri pentru ridicarea persoanelor imobilizate, saltele antiescara cu huse detasabile, farfurii antiderapante, inaltator pentru toaleta, colac gonflabil pentru sprijinirea spalarii pe cap, tacamuri si cani speciale, benzi anti-derapante pentru dus, sorturi speciale pentru servirea mesei, cadre pentru mers, scaun rulant. In cadrul evenimentului s-au facut demonstratii de folosire a echipamentelor primite, prezentandu-se cat de bine se poate lucra de acum inainte cu cei cu nevoi speciale.

„Actiunea de astazi face apel la o mai buna intelegere si o perceptie corecta a persoanelor cu dizabilitati in comunitate. Altfel, nu e posibila integrarea lor reala in societate. In aceste momente de criza, Fundatia „Pentru Voi” reuseste sa-si exercite activitatea la standarde inalte in mare masura datorita donatiilor. Speram ca actiunea de azi sa fie un exemplu si un indemn spre altele similare, in beneficiul persoanelor cu dizabilitati intelectuale din Timisoara.”, a declarat Jacky Cathala de la Clubul Rotary Carmeaux, Franta.

„Cu acest prilej, Districtul 2241 Romania si Republica Moldova, care reuneste toate cluburile Rotary romanesti a inmanat domnului Jacky Cathala, rotarian din Carmaux, Franta,  o diploma de excelenta pentru efortul depus in ultimii 20 de ani pentru sprijinirea diferitelor proiecte sociale in beneficiul Timisoarei.” a declarat Bogdan Aungurence, presedinte Clubul Rotary Timisoara.
 


Cu consideratie,
Laila Onu
Director executiv