Coalitia ONGuri pentru Fonduri Structurale, alaturi de peste 100 organizatii neguvernamentale, structuri sindicale si organizatii patronale atrag atentia Primului Ministru ca Romania risca sa piarda o mare parte din cele aproximativ 30 miliarde de Euro, fonduri nerambursabile, din cauza ineficientei Guvernului si a autoritatilor publice responsabile cu gestionarea acestor fonduri.

Printr-o scrisoare deschisa trimisa premierului Emil Boc marti, 26 ianuarie 2010, ONGurile, alaturi de sindicate si patronate, sesizeaza problemele grave cu care se confrunta, in acest moment, nu numai solicitantii de fonduri din instrumente structurale, dar si cei care beneficiaza deja de finantari:

    * durata mare de timp dintre momentul depunerii cererii de finantare si momentul primirii raspunsului (solicitantii au primit raspuns la 10 luni de la depunerea cererii, in contrast cu promisiunea de acum un an a Primului Ministru, conform careia acest lucru urma sa se intample in maximum 30 de zile);
    * durata mare a procedurilor de contractare (exista solicitanti carora li s-au aprobat cererile, dar care inca asteapta, unii dintre ei de mai bine de 6-7 luni, sa semneze contractele);
    * intarzierile foarte mari in rambursarea transelor de bani cheltuiti de catre cei care deruleaza proiecte (in unele cazuri, rambursarea nu s-a facut nici dupa patru luni de la depunerea cererilor de rambursare, in conditiile in care contractele prevad ca durata maxima este de 45 de zile);
    * imposibilitatea recuperarii TVA, desi acest lucru este prevazut de lege, ceea ce ii pune pe cei care deruleaza proiecte cu finantare din fonduri structurale in situatia de a trebui sa contribuie la bugetele proiectelor cu zeci sau chiar sute de mii de euro, in conditiile in care nici o banca din Romania nu acorda credite pentru asa ceva;
    * comunicarea deficitara dintre autoritatile de management si organismele intermediare, pe de o parte, si solicitantii de finantare din instrumente structurale, de cealalta parte.

Semnatarii transmit Premierului observatia ca Guvernul ia masuri doar la nivel declarativ, in timp ce autoritatile de management, care gestioneaza programele operationale, se confrunta cu grave probleme de personal si de birocratie.

Autoritatile responsabile de managementul fondurilor structurale au angajati insuficienti si, in multe cazuri, cei existenti sunt lipsiti de experienta. De-a lungul anului 2009, numarul angajatilor din aceste institutii a scazut progresiv, iar posturile ramase vacante au fost blocate prin decizia Guvernului, in loc de a fi scoase la concurs.

In prezent, de exemplu, la Autoritatea de Management a Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), o singura persoana se ocupa de gestionarea si semnarea contractelor aferente mai multor sute de cereri de finantare, care au fost aprobate in toamna anului 2009. In acelasi timp, de monitorizarea pe latura tehnica si aprobarea transelor de rambursare pentru mai bine de 1.400 de proiecte, aflate in prezent in derulare, se ocupa trei functionari din cadrul acestei autoritati.

Semnatarii scrisorii sugereaza ca urmatoarele tipuri de masuri adoptate de Guvernul Romaniei ar putea elimina riscul de blocaj in accesarea fondurilor structurale: cresterea numarului angajatilor responsabili cu gestionarea fondurilor structurale la nivelul impus de volumul si complexitatea activitatii din cadrul autoritatilor de management, stabilirea de proceduri clare pentru recuperarea TVA si eliminarea procedurilor birocratice care nu au fost solicitate de Uniunea Europeana.

Puteti citi scrisoarea deschisa adresata prim-ministrului Emil Boc pe site-ul Centrului de Resurse pentru participare publica, www.ce-re.ro.