Naţionala de Reciclare, campania prin care Asociaţia Alucro îşi propune să mobilizeze publicul din România să recicleze doze din aluminiu şi sticle din plastic, a ajuns până acum în cinci oraşe din ţară - Tulcea, Iaşi, Suceava, Bacău şi Sibiu -  unde au fost colectate 12.398 doze din aluminiu (190 kg) şi 11.059 PET-uri (371 kg). În aceste oraşe au fost premiaţi 319 campioni ai reciclarii, iar mesajul a ajuns la aproximativ 14.000 de persoane care au tranzitat zona în care a fost amplasată caravana. În mediul online, mesajul a ajuns la 193.000 de persoane.
 
Campania a debutat pe 24 septembrie 2020 şi continuă până la finalul lunii octombrie. În perioada 15-17 octombrie, caravana campaniei va staţiona în Centrul Civic din oraşul Oradea (punct de reper zona de lângă Parcul 1 Decembrie), unde îi aşteaptă pe orădeni să depună materialele colectate, în intervalul orar 10.00-18.00, în schimbul cărora vor beneficia de premii. 
 
• 5 doze din aluminiu goale sau 20 PET-uri = o doză de bere Bergenbier, diverse sortimente
• 10 doze din aluminiu goale sau 15 PET-uri = un recipient 4 compartimente
• 15 doze goale sau 25 PET-uri = o pensulă alimentară din silicon
• 20 doze goale sau 30 PET-uri = un curăţitor ceramic pentru legume
• 25 doze goale sau 40 PET-uri = o cutie de alimente
• 30 doze goale sau 60 PET-uri = o tavă cu bază detaşabilă
• 40 doze goale sau 80 PET-uri = o tigaie dim. 24 cm
• 45 doze goale sau 90 PET-uri = o tavă teflon
• 50 doze goale sau 100 PET-uri = recipient apă formă de doză
• 55 doze goale sau 110 PET-uri = o lingură cântar electronic
• 60 doze goale sau 120 PET-uri = o sticlă cu bluetooth
• 65 doze goale sau 140 PET-uri = un mixer vertical
• 70 doze goale sau 160 PET-uri = un storcător de citrice
• 75 doze goale sau 170 PET-uri = un set de 5 cuţite cu tocător
• 80 doze goale sau 180 PET-uri = un mixer de mână
 
Naţionala de Reciclare este o iniţiativă a Asociaţiei Alucro, organizaţie care derulează în România programul Every Can Counts, sprijinită de GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling. Campania se desfăşoară cu sprijinul autorităţilor locale şi îşi propune să contribuie la conştientizarea importanţei colectării şi reciclării dozelor din aluminiu şi a PET-urilor, cât şi să creeze o comunitate activă şi înclinată spre un comportament responsabil faţă de resursele de care dispunem.
 
Campania continuă în oraşele Cluj-Napoca (18-20 octombrie), Târgu Mureş (21-23 octombrie), Constanţa (24-26  octombrie), Bucureşti (27-29 octombrie). Locaţiile de desfăşurare pentru fiecare oraş vor fi comunicate pe site-ul www.alucro.ro şi pe pagina de Facebook a evenimentului: Facebook.com/EveryCanCountsRomania.
  
***
SELECŢIONERI: Asociaţia Alucro, Every Can Counts România
ANTRENORI PRINCIPALI: GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling
SUPORTERI LOCALI: Primăria Municipiului Tulcea, Primăria Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Bacău, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihior, Agenţia pentru Protecţia Mediului Târgu Mureş, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, Soma, Salubris
SUPORTERI MEDIA: Infomediu Europa
 
Despre Asociaţia Alucro - Every Can Counts Romania: Alucro este singura asociaţie non profit din România care desfăşoară proiecte de mediu ce vizează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor din aluminiu. Cu o bogată experienţă acumulată în cei peste 10 ani de activitate, Asociaţia a implementat în ţara noastră platforma europeană Every Can Counts care se desfăşoară în prezent în 19 ţări. Toate proiectele noastre transpuse în practică au o contribuţie decisivă la îmbunătăţirea obligaţiilor de reciclare la nivel naţional, adresându-ne unor categorii diverse de parteneri precum companii, instituţii de învăţământ, HORECA, dar şi publicului larg.