Am înţeles în 2015 că mobilizarea generală este un obiectiv pe care îl putem atinge, că puterea exemplului schimbă comportamente şi îndeamnă oamenii să îl urmeze! Am înţeles că acţiunile susţinute dau rezultate şi am ales să repetăm povestea.

În data de 19 noiembrie, adică sâmbătă, „Plantăm fapte bune în România” îi invită la acţiune pe toţi cei care au ales să se implice în cadrul  campaniei Plantăm! Îngrijim! Împădurim!

“În fiecare noiembrie te invităm să împădurim terenuri publice cu probleme (risc de alunecare, inundații, pericol de deșertificare etc.) din diferite localități ale României. Și anul acesta ne-am păstrat invitația. Aproximativ 4.000 de voluntari sunt așteptați  în date de 19 noiembrie la ziua de împădurire organizată de „Plantăm fapte bune în România”.  Fiindcă majoritatea plantațiilor noastre au deja listele închise, invităm doritorii să nu renunțe complet la ideea de plantare: vă puteți organiza pe cont propriu, chiar și dacă acest lucru înseamnă plantarea unui singur puiet, în propria curte a casei sau grădină, pe spațiul verde din fața blocului (cu acordul asociației de proprietari / locatari sau al primăriei) sau în spațiile private ale unor prieteni. Important este să aveti un loc protejat (în care puietul ulterior poate fi urmărit) și acceptul să plantaţi. Gestul contează la fel de mult și aduce satisfacții similare cu participarea la o plantație cu și pentru voluntari”
, declară Liana Buzea, preşedintele iniţiativei.

Peste 40 de hectare vor fi împădurite (fie  plantări noi, fie completări ale zonelor în care s-a acţionat în primăvară sau în toamna anului trecut) în următoarele judeţe: Buzău, localitatea Boboc, Călăraşi, localitatea Jegălia, Constanţa, localitatea Peştera, Dolj, localitatea Greceşti, Giurgiu, localitatea Gostinari, Iaşi, localitatea Leţcani, Teleorman, localitatea Siliştea Gumeşti, Harghita, localitatea Mereşti – acţiune desfăşurată în date de 12 noiembrie.

Totodată, “Plantăm fapte bune în Republica Moldova” a acţionat şi anul acesta în luna noiembrie, în satul Bubuieci, din suburbia Chişinău. Echipa de peste Prut realizează astfel a doua acţiune a acestei luni, după ce în data de 5 noiembrie 100 de voluntari au plantat aproximativ 4.000 de puieţi. Un alt eveniment, deja de iarnă, este plantarea pinilor în Republica Moldova.

Pe site-ul www.plantamfaptebune.ro sunt disponibile informaţii despre ce înseamnă ziua de plantare, care sunt realizările noastre şi ce proiecte derulăm.  Voluntarii participanţi vor primi în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume.
 
Acţiunea din 19 noiembrie este realizată cu sprijinul următorilor parteneri instituţionali: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sponsorii acţiunii sunt: UniCredit Bank, UniCredit Leasing, Kaufland  România, Dedeman, Renania, CA Immo, FAN Courier, Coca-Cola HBC Romania şi Tibbett Logistics.

În 19 noiembrie vom schimba în bine soarta pădurilor din România. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Despre „Plantăm fapte bune în România”
Din 2011 şi până în prezent,  22.180 voluntari au plantat și îngrijit 462.200 copăcei pe un total de 135,5 hectare de terenuri publice neproductive în 21 de judeţe. În 2013 inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat șase distincții din partea comunității. Reprezentantul legal al inițiativei este Asociaţia EcoAssist din București.
 
Persoană de contact:
Narcisa Gheorghe, Coordonator comunicare: narcisa.gheorghe@plantamfaptebune.ro   
Liana Buzea, Preşedinte Plantăm fapte bune în România: liana.buzea@plantamfaptebune.ro