Peste 31.400 de doze de băutură au fost colectate în stațiunea Mamaia pe durata campaniei ExtravaCANza, o inițiativă a programului european Every Can Counts, dedicat colectării și reciclării dozelor din aluminiu, care a urmărit să sensibilizeze turiștii cu privire la respectarea mediului și la reciclabilitatea infinită a dozelor din aluminiu.
În perioada iulie – august 2021 s-a desfășurat o nouă ediție a campaniei ExtravaCANza, o acțiune desfășurată în fiecare vară cu scopul de a atrage atenția asupra păstrării unor plaje curate prin reciclarea dozelor consumate, cât și asupra importanței valorificării acestui ambalaj nu doar în vacanță. Inițiativa acestei acțiuni aparține Every Can Counts România, program european desfășurat în 19 țări, prin care este încurajată colectarea și reciclarea dozelor.
Campania a presupus informarea turiștilor aflați în stațiunea Mamaia cu privire la importanța reciclăriii dozelor, asigurarea infrastructurii de colectare a dozelor prin instalarea unui aparat inteligent de colectare, cât și acordarea unor stimulente pentru cantitățile colectate. Astfel, în cele 23 de zile de campanie au fost colectate 31.400 doze din aluminiu, echivalentul a aproximativ 400 kg, contribuind în acest fel la reducerea impactului asupra mediului prin economisirea energiei necesară producerii de doze din materie primă. Cu o reciclabilitate infinită și doar 60 de zile necesare pentru a transforma o doză folosită într-o doză nouă, consumul și reciclarea băuturilor la doză este un obicei practic și ușor pe care toată lumea îl poate adopta pentru a ajuta mediul înconjurător.
„Ceea ce încercăm să facem cu fiecare ediție a campaniei ExtravaCANza este să informăm publicul cu privire la importanța păstrării aluminiului în circuit și valorificării dozelor de băutură consumate, în contextul în care aproximativ 75% din tot aluminiul fabricat vreodată este încă în uz astăzi.” declară Adina Magsi, Director General, Asociația Alucro – Every Can Counts România.
„Am răspuns fără ezitare invitației de a fi parteneri în campania ExtravaCANza, o inițiativă care s-a bucurat de un real succes în România, reușindu-se colectarea a aproximativ 400 kg de aluminiu în doar 23 de zile. Felicităm Asociația Alucro pentru profesionalism și susținem astfel de proiecte care pun bazele unui model de afaceri bazat pe economia circulară, ceea ce promovăm și noi în cadrul ALRO.” declară Gheorghe Dobra, Director General, ALRO S.A.
„Unul dintre cele mai importante principii ale Bergenbier S.A. este să fie un partener de încredere al societății civile și să ofere consumatorilor sprijin constant, pentru un mediu sustenabil. Fiecare astfel de inițiativă pe care o susținem este un pas înainte către o folosire mai eficientă a resurselor naturale, pentru a proteja mediul și comunitățile în care activăm”, declară Alexandra Barroso, Legal and Corporate Affairs Director, Bergenbier S.A.
Campania ExtravaCANza este organizată la iniţiativa Asociaţiei Alucro, organizaţie care desfăşoară în România programul Every Can Counts, dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, derulat în prezent în 19 ţări europene cu scopul de a încuraja oamenii să recicleze atunci când sunt în deplasare (la locul de muncă, în cadrul evenimentelor publice). Ediția din 2021 s-a desfășurat cu sprijinul altor organizații care promovează un comportament responsabil față de mediu: Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A, Penny România, GreenPoint Management, Can Pack Recycling, ALRO S.A.
Organizator: Asociaţia Alucro - Every Can Counts România
Parteneri: Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A, Penny România, GreenPoint Management, Can Pack Recycling, ALRO S.A.
Parteneri media: Radio Vacanţa, Mesager de Constanţa, Constănţeanul, EcoMagazin, Romania Pozitivă, Ştiri.ONG, Criteriul.ro;
***
Despre Asociaţia Alucro - Every Can Counts Romania: Alucro este singura asociaţie non profit din România care desfăşoară proiecte de mediu ce vizează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor din aluminiu. Cu o bogată experienţă acumulată în cei peste 10 ani de activitate, Asociaţia a implementat în ţara noastră platforma europeană Every Can Counts care se desfăşoară în prezent în 19 ţări. Toate proiectele noastre transpuse în practică au o contribuţie decisivă la îmbunătăţirea obligaţiilor de reciclare la nivel naţional, adresându-ne unor categorii diverse de parteneri precum companii, instituţii de învăţământ, HORECA, dar şi publicului larg.
Despre Asociaţia Alucro - Every Can Counts Romania: Alucro este singura asociaţie non profit din România care desfăşoară proiecte de mediu ce vizează exclusiv colectarea selectivă şi reciclarea dozelor din aluminiu. Cu o bogată experienţă acumulată în cei peste 10 ani de activitate, Asociaţia a implementat în ţara noastră platforma europeană Every Can Counts care se desfăşoară în prezent în 19 ţări. Toate proiectele noastre transpuse în practică au o contribuţie decisivă la îmbunătăţirea obligaţiilor de reciclare la nivel naţional, adresându-ne unor categorii diverse de parteneri precum companii, instituţii de învăţământ, HORECA, dar şi publicului larg.