78 tone de deșeuri au fost colectate pe parcursul a patru luni în 50 de școli din 6 județe ale țării: Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Ilfov și Vâlcea. Colectarea deșeurilor a fost parte a unui concurs școlar, în cadrul platformei Azi pentru Mâine, implementate de Asociația CSR Nest și finanțate de Fundația Coca-Cola. Concursul a început în luna februarie 2022 și s-a desfășurat până la finalul semestrului doi al anului școlar.

Concursul de colectare separată în școli, organizat în cadrul programului ‘Azi pentru Mâine’, s-a aflat la cea de-a treia ediție și, spre deosebire de anii trecuți, competiția s-a desfășurat între clase aparținând fiecărei școli, pentru a stimula implicarea elevilor și a profesorilor. Fiecare clasă a putut înscrie cantitatea de deșeuri colectată în platforma online ExpertDeseuri.ro. Pe această platformă, în secțiunea dedicată, au fost centralizate toate cantitățile de hârtie/carton, plastic şi aluminiu colectate, pe baza acestora fiind desemnate clasele câștigătoare*. Clasele fiecărei școli, care au adunat cele mai mari cantități de deșeuri, sunt recompensate cu premii totale în valoare de 50.000 RON.

În total, în proiect au fost implicați peste 32.000 de elevi și peste 600 de profesori, iar în cele 53 de școli incluse, în total, în program au fost amplasate 53 de containere de exterior și 530 pubele de interior, pe două fracții – hârtie / carton și plastic/PET + metal.
 
”Concursul a stimulat colectarea separată a deșeurilor, atât elevii cât și profesorii mobilizându-se mult mai mult ca în edițiile anterioare. Ne bucură succesul pe care ediția din acest an a concursului l-a avut, dar mai ales inițiativele venite chiar din partea copiilor. O elevă de la o școală din Călărași a venit la clasă cu inițiativa de a colecta separat deșeurile pe care colegii le generează zilnic când sunt la școală, după ce a luat parte la cursurile organizate în cadrul proiectului despre colectarea separată și importanța acesteia. Acest lucru ne indică faptul că lucrurile se pun în mișcare în direcția bună și mentalitățile încep să se schimbe.” - Anda Sebesi, Director de Comunicare, Asociația CSR Nest.
 
Componenta legată de școli din cadrul platformei ‘Azi pentru Mâine’ a cuprins, pe lângă partea de colectare separată a deșeurilor și o parte educațională, prin intermediul căreia, elevii, alături de părinții și profesorii lor, au fost informați cu privire la importanța și modalitățile de colectare separată a deșeurilor. La solicitarea directorilor de școli, activitățile educaționale și de colectare separată a deșeurilor au fost extinse, la această ediție, și la nivelul ciclului primar.

La ediția anterioară a concursului, au fost colectate peste 41 tone de deşeuri, pe două fracţii: hârtie/carton şi plastic/PET + aluminiu/can.

Platforma ‘Azi pentru Mâine’ este un proiect de susținere a comunităților din România, finanțat de Fundația Coca-Cola, care se înscrie în demersurile de sustenabilitate ale Sistemului Coca-Cola în România, reunite în cadrul platformei După Noi. Lansat în 2019, la inițiativa Asociației CSR Nest, sprijinit de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu scopul de a oferi informații și infrastructură pentru colectare selectivă, treptat, proiectul evoluat către o platformă complexă, cu componente pe mai multe direcții interconectate și complementare: educare, conștientizare, infrastructură și conlucrare, adică aducerea la aceeași masă a tuturor actorilor implicați în procesul de colectare separată, pentru facilitarea implementării unor sistem de colectare separată în vederea reciclării în diferite comunități.

În cadrul aceleiași platforme, Asociația CSR Nest a publicat Ghidul de colectare separată a deșeurilor. Ghidul poate fi consultat de oricine este interesat pe website-ul dedicat platformei, www.azipentrumaine.ro şi conține detalii importante despre cum se face corect colectarea acasă, la serviciu, în comunitate, pașii de urmat pentru implementare și diferite răspunsuri și soluții sau studii de caz.

*Clasele câștigătoare sunt:

Județul Dâmbovița:

  • Clasa I D - Școala Mihai Viteazul, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa I B - Școala Constantin Cantacuzino, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa VI A - Școala Gimnazială Radu cel Mare, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa II B - Școala Gimnazială Vasile Cârlova, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa IV A - Școala Tudor Vladimirescu, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa IV A - Școala Matei Basarab, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa V A - Școala Bălașa Doamna, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa VI A - Școala Smaranda Gheorghiu, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa VIII A - Școala Gimnazială Coresi, TÂRGOVIȘTE
  • Clasa IV D - Școala Ioan Alexandru Brătescu Voinești, TÂRGOVIȘTE

  • Județul Dolj:

  • Clasa III A - Școala Generală Gheorghe Țițeica, CRAIOVA
  • Clasa VI A - Școala Generală Mihai Viteazul, CRAIOVA
  • Clasa III A - Școala Româno Britanică, CRAIOVA
  • Clasa VI A - Școala Ion Creangă, CRAIOVA
  • Clasa IV A - Școala Generală Lascăr Catargiu, CRAIOVA
  • Clasa III A - Școala Anton Pann, CRAIOVA
  • Clasa VIII A - Liceul de Transporturi Auto, CRAIOVA
  • Clasa III A - Școala Sfântul Vasile, CRAIOVA
  • Clasa V C - Școala Generală Nicolae Romanescu, CRAIOVA
  • Clasa I A - Școala Generală Elena Farago, CRAIOVA

  • Județul Călărași:

  • Clasa VII A - Colegiul Economic, CĂLĂRAȘI
  • Clasa Pregătitoare C - Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, CĂLĂRAȘI
  • Clasa V B- Școala Gimnazială Mihai Viteazu, CĂLĂRAȘI
  • Pregătitoare A - Școala Gimnazială Nr 1, LEHLIU GARĂ
  • Clasa III A - Liceul Tehnologic Duiliu Zamfirescu, DRAGALINA
  • Clasa IV - Liceul Tehnologic Nr 1, FUNDULEA

  • Județul Constanța:

  • Clasa I B - Școala Gimnazială Nr 40 Aurel Vlaicu, CONSTANȚA
  • Clasa IV B - Școala Gimnazială Nr 12 B,P, Hașdeu, CONSTANȚA
  • Clasa IV B - Școala Gimnazială Nr 10 Mihail Koiciu, CONSTANȚA
  • Clasa VI E - Școala Gimnazială Nr 30 Gheorghe Țițeica, CONSTANȚA
  • Clasa VI B - Școala Gimnazială Nr 38 Dimitrie Cantemir, CONSTANȚA
  • Clasa III B - Școala Gimnazială Nr. 18 Jean Bart, CONSTANȚA
  • Clasa V C - Școala Gimnazială Grigore Moisil, CONSTANȚA
  • Pregătitoare A - Școala Gimnazială George Coșbuc, 23 AUGUST
  • Clasa VI B - Școala Gimnazială Nr 3, MANGALIA
  • Pregătitoare B - Școala Gimnazială Sf Andrei, MANGALIA
  • Clasa III C - Școala Gimnazială Gala Galaction, MANGALIA
  • Clasa II A - Școala Gimnazială Nr 1, MANGALIA

  • Județul Vâlcea:

  • Clasa VIII A - Liceul de Arte Victor Giuleanu, RÂMNICU VÂLCEA
  • Clasa a IV a C - Liceul de Informatică Matei Basarab, RÂMNICU VÂLCEA
  • Clasa VII A - Colegiul Energetic, RÂMNICU VÂLCEA
  • Clasa I A - Școala Anton Pann, RÂMNICU VÂLCEA
  • Clasa VI A - Liceul Sanitar Antim Ivireanu, RÂMNICU VÂLCEA
  • Clasa VIII B - Școala Gimnazială Nr 5, RÂMNICU VÂLCEA
  • Clasa IV A - Școala Gimnazială Nr 4, RÂMNICU VÂLCEA
  • Pregătitoare B - Școala Gimnazială Nr 13, RÂMNICU VÂLCEA
  • Clasa VI B - Școala Gimnazială Nr 2 - I, Gh Duca, RÂMNICU VÂLCEA

  • Județul Ilfov:

  • Clasa IV A - Școala Gimnazială Nr 2, BUFTEA
  • Clasa XI M - Liceul Tehnologic D. Dumitrescu, BUFTEA
  • Clasa X A - Liceul Tehnologic Barbu A Stirbey, BUFTEA

  • ***

    Despre Asociația CSR Nest

    Asociația CSR Nest a fost înființată în anul 2010 cu scopul de a contribui la dezvoltarea socio-economică, culturală și educațională a României. CSR Nest oferă soluții și servicii mediului de afaceri și organizațiilor societății civile în domenii precum cel al sustenabilității, protecției mediului, gestionării responsabile a deșeurilor, responsabilității sociale corporative (CSR), dezvoltării organizaționale și comunitare, economiei sociale sau proiectelor de mediu, pentru a crește impactul acțiunilor lor în comunitate. Pentru mai multe detalii, vă rugăm vizitați www.csrnest.ro.

    Despre Fundația Coca-Cola

    Fundația Coca-Cola reprezintă ramura filantropică globală a Companiei Coca-Cola. Încă de la începuturile sale în 1984, Fundația a acordat peste 1 miliard de dolari în granturi și subvenții pentru sprijinirea inițiativelor dedicate construirii și dezvoltării de comunități sustenabile în întreaga lume. Pentru mai multe informații despre Fundația Coca-Cola vă invităm să accesați www.coca-colacompany.com/our-company/the-coca-cola-foundation.