Anul acesta, Let's Do It, Romania! și Broadridge Trading and Connectivity Solutions au pus bazele unui proiect ambițios care îmbină ecoturismul, protecția mediului și aventura montană.Cu ajutorul a peste 200 de voluntari dedicați și cu sprijinul autorităților locale, a fost inaugurat Circuitul Țâcla Găvrii, un traseu montan situat în comuna Mărișel, județul Cluj.

 

Un traseu spectaculos, în inima naturii

Circuitul, marcat cu punct albastru, oferă o experiență unică pentru pasionații de drumeții. Cu o lungime de aproximativ patru kilometri și o diferență de nivel de 300 de metri, traseul pornește din parcarea de la baza stâncii și traversează o zonă împădurită, trecând pe la cel mai înalt punct al Țâclei Găvrii. Aici, turiștii pot admira o priveliște panoramică asupra peisajelor montane din Mărișel, considerată una dintre cele mai frumoase din județul Cluj.

În plus, zona a fost echipată cu un spațiu special pentru escaladă, pregătit de Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, oferind noi oportunități pentru amatorii de aventuri în aer liber.

 

Proiect în două etape

Realizarea traseului a fost posibilă datorită unui efort colectiv desfășurat în două etape. Prima etapă, care a avut loc în luna iunie, a inclus marcarea traseului și o amplă acțiune de curățenie organizată de voluntarii Let's Do It, Romania!, Broadridge Trading and Connectivity Solutions și Nature O’Clock. În a doua etapă, din luna octombrie, traseul a fost completat cu montarea panourilor informative, menite să asigure o experiență sigură și plăcută pentru drumeți.

Țâcla Găvrii este un loc de o frumusețe rară, iar realizarea acestui traseu este o oportunitate extraordinară de a atrage turiști și de a încuraja un turism responsabil. Prin colaborarea cu Broadridge Trading and Connectivity Solutions și cu autoritățile locale, am demonstrat din nou puterea solidarității pentru protecția și promovarea naturii” a declarat Laura Găină, Coordonator Județean Cluj @ Let's Do It, Romania!.

 

Implicare comunitară și susținere din partea Broadridge Trading and Connectivity Solutions

Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea activă a angajaților Broadridge Trading and Connectivity Solutions, care au contribuit la pregătirea și marcarea traseului.

„Pentru Broadridge Trading and Connectivity Solutions, implicarea în comunitate este o valoare fundamentală. Proiectul de la Țâcla Găvrii, prin realizarea traseului pe care noi l-am numit The Path of the Hedgehog, a fost o ocazie de a face o diferență reală, combinând eforturile echipei noastre cu cele ale voluntarilor Let's Do It, Romania!. Este un exemplu minunat de cum putem sprijini dezvoltarea durabilă și turismul ecologic” a declarat Petra Keresztes, Global Head Office Mgmt. & Office Manager Cluj @ Broadridge Trading and Connectivity Solutions.

 

Un exemplu de colaborare reușită

Proiectul Circuitul Țâcla Găvrii reprezintă mai mult decât un traseu montan – este o dovadă a impactului pe care colaborarea dintre organizații, companii și autorități îl poate avea asupra comunității și mediului înconjurător.

 

***

 

Despre Let's Do It, Romania:

Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România, care de paisprezece ani se dedică promovării curățeniei și protejării mediului prin organizarea de evenimente de amploare, campanii educaționale și proiecte de reciclare, mobilizează comunități din întreaga țară pentru a combate problema deșeurilor și pentru a promova un stil de viață sustenabil. Printre inițiativele asociației se numără organizarea Zilei de Curățenie Națională, ateliere educaționale în școli și colaborări cu alte organizații și companii pentru a spori conștientizarea și participarea în proiecte ecologice.

Din 2010 până în prezent, peste 2.6 milioane de voluntari au participat la acțiunile și proiectele asociației.


Despre Broadridge Trading and Connectivity Solutions:
Broadridge este o companie globală de Fintech cu sediul central în New York care ofera soluții de tranzacționare și conectivitate pentru instituțiile financiare majore, precum bănci de investiții și brokeri. În fiecare zi, gestionează milioane de tranzacții la nivel mondial, ajutând clienții să ia decizii financiare, să gestioneze riscurile și să își crească veniturile.