Cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate în sprijinul incluziunii și al educației, Ateliere Fără Frontiere lansează prima ediție Dăm Click pe România!, program național de educație prin respect față de mediu și solidaritate socială, având ca partener principal Kaufland România și beneficiind de sprijinul Fundației Up și al Up România, filială a Grupului Up.
În prima ediție a programului, asociația va dona 1000 de computere revalorizate pentru sprijinirea educației și a incluziunii în comunitățile defavorizate.
Începând din 26 martie 2018, școlile, liceele, grădinițele, organizațiile non-profit și instituțiile publice sociale care au nevoie de calculatoare își pot înscrie în concurs proiectele de educație, formare sau integrare folosind formularul online disponibil pe platforma www.educlick.ro.
Data limită pentru înscrieri este 16 aprilie 2018, ora 23:59 :59.
Mai multe detalii despre condițiile de participare pot fi găsite în Regulamentul concursului.
Echipamentele donate prin programul “Dăm click pe România” au fost colectate de către Ateliere Fără Frontiere de la companii responsabile și au primit o nouă viață în atelierul de inserție reconect, fiind recondiționate de către persoane în dificultate aflate într-un parcurs de inserție. Calculatoarele sunt livrate complete (unitate centrală și monitor, tastatură și mouse), dispun de garanție și de software-ul necesar unei bune utilizări.
În 10 ani, Ateliere Fără Frontiere a donat peste 12 000 de calculatoare complete către un număr de peste 2000 de școli, grădinițe, biblioteci și muzee, asociații și instituții sociale, de care se bucură peste 380 000 de beneficiari, majoritatea copii și tineri.
În 2018, Kaufland sărbătorește 50 de ani de existență pe piața internațională. În România a ales să sărbătorească dotând 50 de școli cu computere necesare laboratoarelor IT, pentru că tratatează cu seriozitate responsabilitatea pe care o are față de mediu și față de societate.
„Responsabilitatea și sustenabilitatea sunt parte din ADN-ul companiei Kaufland pe orice piață în care ne aflăm, având un angajament constant față de oameni, comunități și mediu. Credem că toți copiii au dreptul la o educaţie de calitate care să le asigure egalitatea de şanse şi dezvoltarea personalităţii lor. Investim astăzi în formarea acestor copii, iar ei, la rândul lor, vor avea în viitor o influență esențială în comunitate. Beneficiile a ceea ce facem astăzi, prin aceste evenimente, se vor vedea pe termen mediu și lung”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland Romania.
Fundația Up și Up România, într-un parteneriat de peste 4 ani, au ales să susțină accesul și șansele egale la educație și informare pentru categoriile defavorizate de copii, tineri și adulți din România, impulsionând astfel puterea acestora de a acționa autonom.
"Fundația Up s-a asociat cu Up România pentru a susține dezvoltarea puterii de a acționa autonom în sfera educației și pentru a permite inițiatorilor de proiecte educative inovatoare, care vizează dezvoltarea de competențe digitale și incluziunea socială să aibă acces la programul Educlick – Dăm click pe România! implementat de Asociația Ateliere fără Frontiere dând astfel posibilitatea persoanelor defavorizate să acceadă la o educație digitală și la informare". Thomas DELPECH, Délégué Général Fondation d’Entreprise Up
***
Despre Ateliere Fără Frontiere
Ateliere Fără Frontiere este o asociație neguvernanmentală românească înființată în 2008 care vizează inserția socială și profesională a persoanelor aflate în mare dificultate, militând împotriva excluziunii sociale prin grijă față de mediu și prin educație.
Mai multe informații pe www.atelierefarafrontiere.ro
Despre Kaufland
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 115 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei și sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.kaufland.ro.
Despre Fundația Up
În 2017, după 18 ani de proiecte și acțiuni sub egida Fondation de France, Fundația Grupului Up s-a transformat devenind fundație de întreprindere – Fundația Up. Urmărind dezvoltarea colectivă, întărită de cultura cooperativă și de valorile întregului Grup Up, Fundația Up are ca viziune să impulsioneze puterea de a acționa împreună pentru persoanele aflate în situație de izolare, dificultate sau de dependență, ajutându-le să aibă acces la elementele esențiale, pentru ca astfel acestea să se dezvolte cât mai liber. Fundația Up își coordonează acțiunea de mecenat în jurul a 4 domenii prioritare: Alimentație, Educație și cultură, Locuință, Sănătate.
Despre Up România
Înființată în anul 2002, Up România deservește în prezent peste 20.000 de clienți și 700.000 de beneficiari. Portofoliul său de produse și servicii include, printre altele, tichete de masă pe suport de hârtie și carduri de masă Chèque Déjeuner, tichete cadou Cadhoc, vouchere de vacanţă Chèque Vacances, tichete sociale Chèque de Services, tichete sociale pentru grădiniță, tichete de creșă Chèque Bébé. www.upromania.ro