Concursul Can Art&Design Festival se resetează şi se transformă într-un concurs cu lucrări de dimensiuni mari. Dacă până acum erau înscrise lucrări de dimensiuni reduse, în acest an organizatorii provoacă artiştii şi meşterii să realizeze lucrări de mari dimensiuni (minimum 2 m înălţime) prin care să ilustreze monumente şi construcţii celebre în lume.
Ce interesaţi de concurs au la dispoziţie 2 luni (26 iulie – 1 octombrie) pentru a strânge dozele necesare pentru lucrare şi pentru a le transforma în artă. Rezultatul trebuie să fie o construcţie care să te facă să îţi înalţi privirea şi în acelaşi timp să joace rolul de sosie pentru un o construcţie celebră din România sau din lume (ex. Poarta Sărutului, Turnul Eiffel). După finalizarea perioadei de înscriere, juriul va analiza fotografiile trimise de participanţi şi le va alege pe cele care urmează să fie jurizate chiar la locul în care au fost realizate, indiferent de oraş. În urma jurizării va fi aleasă o singură lucrare care va fi premiată cu 2000 euro.
„De cele mai multe ori, lucrurile uimitoare se nasc din perseverenţă şi inspiraţie. Aşa se face că am continuat concursul Can Art&Design Festival şi în 2018. Banalele doze din aluminiu vor putea fi transformate în opere de artă de către cei inspiraţi şi îndemânaţi. Anul acesta, forţăm limitele şi conjugam la prezent imaginaţia. Monumente sau construcţii reale din întreaga lume vor fi replicate de către participanţii la concurs care vor utiliza ca materie primă dozele, iar cea mai bună lucrare va fi recompensată cu premiul de 2000 de euro.” Declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro – Every Can Counts
Concursul Can Art&Design Festival se află la a cincea ediţie şi este o iniţiativă a Asociaţiei Alucro, care desfăşoară în România programul european de colectare selectivă a dozelor din aluminiu, Every Can Counts, desfăşurat în alte 12 ţări europene. Scopul concursului este acela de a încuraja valorificarea dozelor din aluminiu prin refolosire şi reciclare. Regulamentul concursului este disponibil pe site-ul www.canartdesignfestival.ro şi pe pagina de Facebook.
***
Cu sprijinul: Alro Slatina, Rompack Management
Parteneri media: Designist, Modernism, The Trends, Stiri.ONG, Gratuitor, Arhitectura Verde, Bucuresteni.ro
Despre Every Can Counts Romania: Alucro este singura asociatie non profit din Romania care desfasoara proiecte de mediu ce vizeaza exclusiv colectarea selectiva si reciclarea dozelor din aluminiu. Cu o bogata experienta acumulata in cei peste 8 ani de activitate, Asociatia a implementat in tara noastra platforma europeana Every Can Counts care se desfasoara in prezent in 12 tari. Toate proiectele noastre transpuse in practica au o contributie decisiva la imbunatatirea obligatiilor de reciclare la nivel national, adresandu-ne unor categorii diverse de parteneri precum companii, institutii de invatamant, HORECA, dar si publicului larg. Mai multe detalii pe www.everycancounts.ro