Climate Change Summit (CCS), cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat soluțiilor pentru schimbările climatice, ce va avea loc între 15 și 17 octombrie, prezintă în premieră „Immersive Call to Climate Action”. Această experiență imersivă inovatoare va fi găzduită în cadrul programului ISPACE, la Mega Mall, București, între 18 septembrie și 25 octombrie, și aduce în prim-plan nevoia urgentă de acțiuni concrete pentru combaterea schimbărilor climatice.

Show-ul imersiv, creat și prezentat de Climate Change Summit și ISPACE, partenerul de conținut, reprezintă o premieră în România, fiind pentru prima dată când o conferință dedicată schimbărilor climatice creează un show imersiv folosind imagini filmate la 360 de grade. Experiența vizuală și senzorială oferă participanților oportunitatea de a se conecta direct cu provocările schimbărilor climatice, prin imagini din întreaga lume - de la peisaje naturale amenințate la mari orașe - subliniind rolul activ al fiecăruia în construirea unui viitor sustenabil.

„Viitorul sustenabil nu este responsabilitatea unei singure entități sau generații. Este un efort comun, care cere implicarea activă a fiecăruia dintre noi – companii, instituții, organizații și cetățeni. Immersive Call to Climate Action ne aduce aminte că schimbările climatice sunt o realitate, iar puterea de a modela un viitor mai bun stă în mâinile noastre, prin acțiuni și colaborare continuă.”, a declarat Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale, partener fondator al Climate Change Summit.

Immersive Call to Climate Action ne oferă șansa de a privi criza climatică nu doar ca o statistică îngrijorătoare, ci ca o realitate care ne afectează pe toți. Prin această experiență, ne dorim să trezim în oameni nu doar conștientizarea problemelor, ci și responsabilitatea de a deveni parte din soluție. Fiecare pas, fiecare acțiune contează. Este timpul să nu mai fim doar spectatori, ci să ne implicăm activ în protejarea viitorului planetei,” a declarat Roxana Cojocaru, Director Executiv Social Innovation Solutions.

Începând cu 18 septembrie și până pe 25 octombrie, experiența imersivă va face parte din seria de show-uri de la ISPACE, fiind deschisă publicului zilnic între orele 10:00 și 22:00. Accesul la această experiență va fi pe bază de bilet, disponibil prin intermediul ISPACE.

ISPACE, cel mai nou spațiu imersiv din România, situat în Mega Mall, București, explorează legătura dintre artă și natură prin tehnologia imersivă. Combinând arta digitală cu experiențe vizuale captivante, ISPACE invită publicul să reflecteze asupra interacțiunii dintre om și mediul înconjurător.

Nu rata ocazia de a participa la Climate Change Summit 2024

Dacă schimbările climatice și sustenabilitatea sunt priorități pentru tine, Climate Change Summit este evenimentul ideal pentru a descoperi cele mai recente soluții la provocările climatice globale. Între 15 și 17 octombrie, summitul va avea loc la București, precum și în alte orașe din țară și din regiune, oferind acces la perspective globale și o rețea de profesioniști dedicați unui viitor sustenabil.

Summitul aduce împreună experți internaționali de top, lideri în inovare, antreprenori, cercetători și oficiali guvernamentali, toți uniți de scopul comun de a găsi soluții reale pentru combaterea crizei climatice. De asemenea, vei avea ocazia să descoperi proiecte de impact premiate în cadrul Climate Change Summit Awards, participând astfel la dezbateri esențiale care pot influența politicile climatice ale Europei de Est.

Înscrie-te acum gratuit pentru a lua parte la discuții de importanță crucială pentru viitorul regiunii: https://climatechange-summit.org/apply-now/.

Mai multe informații pe https://climatechange-summit.org/

Parteneri Media: Agerpres, Adevărul de Weekend, Cărturești, CEE Energy News, Cocor Media Channel, Economedia, eEco, Euronews România, Energy Magazine, G4food, Green Report, Green Start-Up, Guerrilla Verde, Inspirators, Mindcraft Stories, News Energy, Radio România Cultural, Radio Guerrilla, Romania We Love, Știrile Pro TV, Voyo România, Sustenabilitate.biz, The Woman, We Don’t Have Time, ZYX Books.

Partener de monitorizare: Mediatrust

 

***

 

Despre Climate Change Summit

Climate Change Summit 2024 este organizat de Social Innovation Solutions, împreună cu BRD Groupe Société Générale, în calitate de partener fondator, și alături de Auchan România în calitate de partener strategic, Mastercard, climate partner, PPC, energy partner; precum și Société Générale Global Solutions Center, RetuRO, Danone, PPC Renewables, PPC Blue, Rețele Electrice, IKEA România, Bayer, Environ, European Climate Foundation, partenerii de mobilitate ALD Automotive și Volvo, health partner, Regina Maria și partenerii de networking, Costa Coffee și Nazzuro. Printre partenerii instituționali se numără Cancelaria Prim-Ministrului, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul Pentru Dezvoltare Durabilă, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Institutul European din România, Europe Direct, iar printre cei organizaționali se numără Confederația Patronală Concordia, Romanian Business Leaders, AmCham, EFdeN, Energy Policy Group, Ambasada Sustenabilității în România, Romanian Diversity Chamber of Commerce, Carbon Expert, GEYC, Viitor Plus, Coaliția pentru Economie Circulară - CERC, WWF România, Aspire Academy, CCIFER, Camera de Comerț Româno-Elenă, BRCCI, UCCBR, Netherlands Romanian Chamber of Commerce, Patronatul European al Femeilor în Afaceri, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Hacking Work, Impact Hub Bucharest, Rețeaua pentru Natură Urbană, Techcelerator, ROTSA, Seedblink, Rubik Hub, Foreign Investors Council, Global Shapers Bucharest Hub, Euroavia, LSAC, Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă (ARDLD), Consiliul Patronatelor ESG din România, Future Energy Leaders Romania (FEL), etc.

 

Despre Social Innovation Solutions
Misiunea Social Innovation Solutions (SIS) este de a susține indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe programe de educație de sustenabilitate în România și în 3 țări din Europa Centrală și de Est, lucrând cu peste 15.000 de IMM-uri și ONG-uri în programe precum Academia de Sustenabilitate, Transformator și Sustainability Hub. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilitate și trenduri de viitor ca ESG Journey sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de educație în foresight, inovație și sustenabilitate, precum ESG Lab.

 

Despre BRD Groupe Société Générale

BRD Groupe Société Générale este unul dintre liderii pieței bancare din România. Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta9 din București. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în sfera inovării și a tehnologiei. Cea mai nouă platformă de jurnalism lansată de BRD este Mindcraft Stories, care își propune să deschidă o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre modul în care tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.