Cu prilejul Săptămânii europene a dezvoltării durabile, marcată în toate statele europene în pragul toamnei, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și-au unit forțele cu cea de a treia ediție a evenimentului Dâmbovița Delivery pentru a iniția dezbateri și activități educaționale dedicate înțelegerii și asumării principiilor dezvoltării durabile.

Evenimentele vor avea loc pe Dâmbovița, între Podul Unirii și zona în care se află Comunitatea creativă Nod Makerspace (zona Industria Bumbacului – Timpuri Noi, Splaiul Unirii 160), precum și pe malurile râului.

Participarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 va începe de vineri, 16 septembrie, de la ora 11:00, cu organizarea conferinței Dâmbovița, un râu în armonie cu orașul, care are ca obiectiv identificarea soluției pentru demararea unui proiect integrator pentru Dâmbovița. Râul poate deveni o adevărată axă verde-albastră a Bucureștiului, printr-o amenajare organică, în armonie cu aspirațiile și dezvoltarea orașului, care să răspundă nu doar nevoilor comunității, ci și progreselor de viziune înregistrate pe plan mondial cu privire la „dialogul” între natură și dorințele de dezvoltare durabilă ale societății. Conferința este organizată de Grupul de lucru pentru amenajarea coerentă a Dâmboviței, G-DAM, care a fost inițiat de Prefectura Municipiul București, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Ordinul Arhitecților din România – București. La lucrările conferinței vor participa László Borbély (Coordonatorul Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă), Nicușor Dan (Primarul General al Municipiului București), Richard Budai (subprefectul Capitalei), Sorin Lucaci (Director general al Administrației Apele Române), Emil Ivănescu (președinte OAR – București), Teodor Frolu (vicepreședinte Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23).

Sâmbătă și duminică, la Pavilionul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, participanții vor avea acces la informații privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, oferite în forme atractive, ușor de înțeles, prin jocuri și activități educaționale.

Sâmbătă, de la ora 15:00, va avea loc o spectaculoasă parcurgere a Dâmboviței cu bărci cu vâsle (canotci puse la dispoziție de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, SUP-uri aduse de SUP Academy și caiace proprii ale doritorilor) între Biblioteca Națională și Mihai Bravu. Îmbarcarea în „Caravana Apele Unite pe Dâmbovița” se va face la Biblioteca Națională, iar călătoria de cca 2,5 km – 3 km se va face cu traversarea a două stăvilare pe râu.

Sâmbătă și duminică vor fi organizate plimbări pe râu cu canotcile și SUP-urile, în zona din fața spațiului dedicat evenimentelor Dâmbovița Delivery, ateliere educaționale de construcție de machete de bărci și de reciclare creativă, precum și o expoziție de machete volumetrice destinate promovării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Expoziția este rezultatul concursului de design 3D x DDD x NEB care a avut scopul de a facilita înțelegerea principiilor de dezvoltarea durabilă de cât mai multă lume, prin intermediul unor instrumente de promovare atractive, realizate în urma unui proces colaborativ. Competiția a fost organizată - în cursul acestui an - de Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Reprezentanța Comisiei Europene în România, în contextul alinierii obiectivelor concursului cu coordonatele programului Uniunii Europene New European Bauhaus - creativitate, sustenabilitate și comunitate. Expoziția este disponibilă sâmbătă și duminică, în vecinătatea Pavilionului Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Activitățile pe apă și atelierele pentru copii sunt organizate cu sprijinul Kaufland România.

Vineri 16 sept
NodMakerspace / Sala GastroBar

11:00 – 12:00 atelier tehnic G-DAM (Grup de lucru pentru Dâmbovița) - prima parte a conferinței Dâmbovița, un râu în armonie cu orașul
12:00 – 14:30 conferința Dâmbovița, un râu în armonie cu orașul

Sâmbătă 17 sept
NODMakerspace

10:00 – 20:00 Pavilionul Dezvoltării Durabile și expoziție 3D x DDD X NEB
11:00 – 14:00 atelier educațional construcție bărci,
12:00 – 17:00 atelier educațional reciclare creativă
15:00 – 20:00 „Dâmbovița descoperă Rowmania” – plimbări în canotci

Biblioteca Națională
15:00 – 17:00 îmbarcare în Caravana Apele Unite pe Dâmbovița, de la Biblioteca Națională la NODMakerspace (cca 2,5 km – 3 km, cu traversarea a 2 stăvilare pe râu)

Duminică 18
NOD Makerspace

10:00 – 20:00 Pavilionul Dezvoltării Durabile și expoziție 3D x DDD X NEB
11:00 – 14:00 atelier educațional construcție bărci,
12:00 – 17:00 atelier educațional reciclare creativă
15:00 – 20:00 Dâmbovița descoperă Rowmania – plimbări în canotci pe Dâmbovița