Dacă de lege nu se tem, ce-ar putea să-i oprească? Greenpeace România ia atitudine în fața indiferenței și complicității autorităților privind tăierile ilegale de păduri și lansează campania “Blestem de bine”. În loc de artiști, activiști sau influenceri, de această dată o avem în prim plan pe vrăjitoarea Irina Primavera, care le cere autorităților să rezolve urgent problema tăierilor ilegale și aruncă blestem asupra celor care exploatează abuziv pădurile. 
 
6 hectare de pădure dispar în fiecare oră de pe harta României — prin tăieri cu acte și fără acte. La fiecare copac tăiat legal, altul este doborât ilegal de aproape un deceniu. Anual, pierdem fără urmă 20 milioane de metri cubi de lemn din pădurile României (inclusiv din cele seculare), ceea ce se traduce printr-un prejudiciu de peste 5 miliarde de lei (0,6% din PIB-ul României), fără a pune la socoteală consecințele sociale și ecologice în plină criză climatică. 

Prin campania “Blestem de bine”, Greenpeace România își propune să pună presiune pe Ministerul Apelor și Pădurilor pentru modernizarea urgentă a SUMAL (Sistemul de Urmărire a Materialelor Lemnoase), care reprezintă soluția tehnologică de secol XXI pentru supravegherea automată și incoruptibilă a codrilor României. 
 
Din păcate, toată munca Greenpeace România din ultimii ani pentru protejarea pădurilor seculare nu a fost susținută și dublată și de implicarea autorităților, ba ne-am izbit de o revoltătoare lipsă de competență și responsabilitate. Blestemul de bine pe care îl lansăm azi e un alt mod de mobilizare a românilor, fie ei superstițioși sau nu, să apere pădurea și să ceară autorităților implementarea imediată a unui sistem de supraveghere care să funcționeze corect și transparent. Putem pune umărul cu toții la stoparea tăierilor ilegale: fie că avem puteri magice, că reclamăm la poliție un transport suspect de lemne sau găsim o seară de duminică liberă pentru a veni la Marșul pentru Păduri, pe 3 noiembrie”, spun reprezentanții Greenpeace România.