GuerrillaVerde.ro aniversează un an de la lansarea în mediul digital și 12 ani de prezență activă în educația de mediu din România. Activitatea din mediul online reprezintă tranziția de la acțiunile derulate din 2009 în calitate de caravană de film cu mesaj ecologic. Evenimentele din această perioadă se desfășoară sub umbrela Săptămânii Europene a Dezvoltării Durabile, acțiune dedicată activităților care promovează dezvoltarea durabilă și obiectivele Agendei 2030. 

Lansată în urmă cu un an, cu scopul de a susţine formarea unei societăţi informate şi responsabile în România, platforma digitală a oferit acces gratuit la peste 20 de evenimente online (webinarii) menite să prezinte expertiza unor specialiști în domeniul dezvoltării durabile, cât și la o serie de materiale educaționale (lecţii video, broşuri, ghiduri, recomandări de filme) puse la dispoziție de organizațiile de mediu din România.

Platforma este în continuă dezvoltare și invită organizații sau companii să se implice în acțiuni care pot contribui la conștientizarea privind importanța protecției mediului.
 
GuerrillaVerde.ro marchează primul an de prezență în mediul online. Platforma menită să susțină educația de mediu a oferit acces gratuit la peste 20 de evenimente, facilitând transferul de expertiză din partea unor specialiști în domeniul dezvoltării durabile -reprezentanți ai ambasadelor țărilor nordice, companiilor, organizațiilor de mediu, pe teme precum: dezvoltare urbană sustenabilă, bune practici de la companii suedeze, economia circulară și deșeurile ca materie primă, viitorul ambalajelor sustenabile, informația de mediu și puterea comunității într-o societare durabilă. Totodată, sub umbrela platformei au fost organizate workshopuri adresate jurnaliștilor (club de presă despre schimbări climatice), webinarii de ecomentorat dedicate tinerilor, dar și ateliere despre amprenta de carbon dedicate elevilor de la clasele primare.
 
Platforma oferă acces gratuit la materiale educaționale (lecţii video, broşuri, ghiduri despre reciclarea bateriilor, a dozelor din aluminiu, DEEE-urilor) puse la dispoziție de organizațiile de mediu din România. Activitatea din mediul online reprezintă tranziția de la acțiunile derulate din 2009 în calitate de caravană de film cu mesaj ecologic.
 
Printre acțiunile cele mai ample derulate de platforma GuerrillaVerde.ro în primul an de activitate se numără: Forumul Economiei Circulare, eveniment organizat în luna martie 2021, care a prezentat perspective europene şi româneşti asupra oportunităţilor pe care le oferă tranziţia către o economie circulară; Săptămâna Verde Europeană / Green Week, o serie de acţiuni menite să atragă atenţia publică asupra poluării, sub umbrela iniţiativei de mediu a Comisiei Europene, #EUGreenWeek, dedicată  „ambiției de reducere la zero a poluării. 
 
„Pandemia ne-a adus mai aproape de lucrurile esențiale, iar grija față de natură este cea care ne-a unit. GuerrillaVerde.ro este rezultatul implicării unui număr mare de parteneri, din culturi, industrii și domenii diferite. Acestora li se adaugă voluntarii și susținătorii alături de care am reușit să formăm, într-un an de la lansare, o comunitate formată în jurul unei idei, pe cât de simplă, pe atât de importantă. O societate este compusă din indivizi, iar o societate durabilă trebuie să fie responsabilă social, asta însemnând responsabilitatea fiecăruia dintre noi.” - declară Nicoleta Talpeș, Fondator Guerrilla Verde.
 
Tranziția de la caravană de film cu mesaj ecologic către mediul online și organizarea acțiunilor din primul an de activitate a fost susținută de parteneri interesați și pregătiți să aibă un impact asupra formării unei societăţi durabile în România: Ambasada Suediei la Bucureşti, Ambasada Finlandei la Bucureşti, Ambasada Danemarcei la Bucureşti, Asociaţia Respo DEEE, Asociaţia Alucro, Organizaţia ECOTIC, Every Can Counts România, Asociaţia Environ, SNRB, FEPRA, Eco Synergy, Stratos. 
 
Guerrilla Verde continuă să contribuie la informarea și responsabilizarea publicului din România și aliniază activitatea inițiativei Săptămâna Europenă a Dezvoltării Durabile, acțiune dedicată activităților și evenimentelor care promovează dezvoltarea durabilă și obiectivele Agendei 2030, coordonată la nivel european de European Sustainable Development Network. În acest sens, evenimentele organizate în perioada septembrie – octombrie abordează problematica Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă: Energie Curată și la Preșuri Accesibile (SDG7), Industrie, Inovație și Infrastructură  (SDG9), Orașe și comunități durabile (SDG11), Consum și Producție Responsabile (SDG12), Acțiune Climatică (SDG13).  
 
Toate evenimentele Guerrilla Verde pot fi revăzute în format video pe site-ul www.guerrillaverde.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale platformei, o parte dintre acestea fiind disponibile și în format audio pe canalele Sustainable Living Podcast.  

***
Despre Guerrilla Verde 
Cunoscută din 2009 ca prima caravană de film cu mesaj ecologic din România, în septembrie 2020 Guerrilla Verde a devenit platformă digitală dedicată educaţiei de mediu pentru a susţine formarea unei societăţi informate şi responsabile în România. În spatele acestei idei se află Media Image Factory, o agenție specializată în comunicarea proiectelor cu impact social, care în urmă cu 12 ani a lansat un concept nou pentru România la acea vreme – educație de mediu prin intermedului filmul documentar, prin evenimente și dezbateri organizate în școli, săli de clasă, amfiteatre, săli de spectacol, cinema şi spaţii alternative.
 
Platforma gădzuieşte o serie de materiale educaţionale (lecţii video, broşuri, ghiduri, recomandări de filme) accesibile gratuit şi puse la dispoziţie de contributorii proiectului, organizaţii active în domeniul sustenabilităţii şi educării populaţiei. Conţinutul acesteia este structurat şi adresat mai multor categorii de vârstă: elevi clasele primare, elevi gimnaziu şi liceu, publicul larg interesat să adopte un stil de viaţă sustenabil. Totodată, sub umbrela platformei educaţionale sunt organizate evenimente online adresate publicului larg şi webinarii de eco mentorat dedicate tinerilor.
Platforma îşi propune să devină un punct de referinţă în ceea ce priveşte eco-educaţia, încurajând şi alte organizaţii să contribuie cu resurse. 
 
Parteneri Fondatori: Ambasada Suediei la Bucureşti, Ambasada Finlandei la Bucureşti, Ambasada Danemarcei la Bucureşti, Asociaţia Respo DEEE, Asociaţia Alucro, Organizaţia ECOTIC, Every Can Counts România, Asociaţia Environ, SNRB, FEPRA, Eco Synergy, Stratos.
Fondator: Media Image Factory.