21 de județe, 180 de hectare, aproape 600.000 de puieți și peste 27.000 de voluntari implicați – acestea sunt realizările „Plantăm fapte bune în România” din 2011 și până în prezent.

Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, în 2017 lansăm o nouă mobilizare civică în masă pentru a crește suprafața împădurită a României.
Pentru acțiunea din 18 noiembrie în care vizăm 15 județe, căutăm atât terenuri care pot fi împădurite și incluse în fond forestier cât si colegi de proiect.
Facem apel la toate Primăriile și Consiliile locale care dețin terenuri publice cu probleme (agricol degradat, cu risc de alunecare, cu alunecări produse sau perdele forestiere de protecție impotriva viscolelor) să răspundă invitației noastre. Terenurile căutate aparțin administrațiilor publice locale, se află în domeniul public al primăriei, nu în cel privat, nu sunt arii protejate (SIT NATURA 2000) și nici nu se află la mai puțin de 1 km distanță de astfel de arii. De asemenea, acestea nu sunt încadrate ca pajiști, pășuni, islazuri, nu sunt în litigiu și nici nu se află pe lista de subvenții APIA. 

Suntem conștienți de puterea echipei, de aceea căutăm colegi care să se implice în organizare în cât mai multe județe. Cei interesați pot contacta echipa de proiect pe adresa organizare@plantamfaptebune.ro cu recomandări de: 
• posibili membri în echipa de organizare locală
• primării care dețin terenuri publice neproductive pe care s-ar putea împăduri
• organizații non-guvernamentale care s-ar putea implica în organizarea locală 
• companii locale care ar putea sprijini cu voluntari, resurse materiale sau financiare 
• publicații sau persoane publice locale care ar putea promova inițiativa 
 
Echipa „Plantăm fapte bune în România” promovează cauza pădurilor, sub orice formă. Astfel, românii pot să se implice fie la organizarea plantațiilor oficiale ale proiectului „Plantăm fapte bune în România”, respectând anumite reguli de organizare, fie prin organizarea unor acțiuni independente (pe terenuri aflate în incinta școlilor, grădinițelor, spațiilor din jurul blocurilor de apartamente sau altor spații publice și propice unor acțiuni de plantare sau împădurire), fie prin implicarea în proiecte de împădurire ale altor organizaţii care se desfășoară mai aproape de ei. 

„Plantăm fapte bune în România” primește colegi, colaboratori, parteneri și oferă informații utile privind organizarea propriei plantații pe adresa: organizare@plantamfaptebune.ro

Independent de acțiunea din 18 noiembrie, echipa va planta în data de 25 martie la Siliștea Gumești, județul Teleorman, iar în vară vor fi organizate acțiuni de îngrijire a plantațiilor existente.