În data de 1 octombrie 2016, la ferma Descoperă Natura de pe Valea Gârbăului, a avut loc a 12-a ediție a Zilei Interacțiunii Om-Animal UBB-USAMV CN. Această ediție marchează inaugurarea Centrului de Activități Asistate de Animale Descoperă Natura, coordonat de Mugur Pop.
În ultimii cinci ani, Mugur Pop, președintele Asociației Descoperă Natura, a colaborat cu UBB (Facultatea de Psihologie și Științele Educației) și USAMV CN (Facultatea de Medicină Veterinară) în cadrul diferitelor proiecte de cercetare adresate persoanelor cu dizabilități (activități asistate de cai pentru dezvoltarea socio-emoțională a copiilor cu autism) și educaționale, oferind oportunități de practică și dezvoltare personală orientată spre respect față de natură studenților voluntari din cadrul celor două universități.
Centrul AAA Descoperă Natura, prin oferirea accesului la un manej acoperit și animalele aflate în dotare, va permite colaborări pe tot parcursul anului academic cu cele două universități privind nu doar activitățile de voluntariat și cercetare, dar și realizarea de activități de tip service-learning (orientate spre comunitate), cu conexiuni specifice cu diferite discipline. Nu în ultimul rând, Centrul va facilita contactul direct al studenților cu persoane cu nevoi speciale, cărora li se recomandă încorporarea de activități asistate de animale în planurile terapeutice specifice (reabilitare fizică, socio-emoțională etc.). Menționăm că pe lângă proiectele aflate în derulare, Centrul va fi spațiu de desfășurare a proiectelor Com’On Cluj:
• Horseback Archery - proiect în care tinerii vor trage cu arcul de pe cal;
• Școala Naturii - proiect axat pe interpretarea naturii (floră, faună, interacțiunea omului cu natura);
• Călare în Carpați - pregătirea cailor, a călăreților și a logisticii pentru traseele de turism ecvestru.
• Lost in the woods - tinerii vor învăța cum să petreacă o noapte în hamac în pădure, fără a lăsa urme de foc sau deșeuri.
Așadar, în 1 octombrie 2016, inaugurarea Centrului AAA Descoperă Natura a fost marcat prin ZIOA, un eveniment de tradiție al consorțiului UBB-USAMV CN în domeniul interacțiunii om-animal (cercetare și educație), având ca scop promovarea cunoștintelor și atitudinilor optime față de animale (deținerea responsabilă a animalelor de companie, managementul riscului zoonotic), precum și a conceptului de One Health (o singură sănătate). Alături de Asociația Descoperă Natura, au fost prezente asociații cu interes în domeniul protecției animalelor, școli de dresaj cu orientare spre optimizarea interacțiunii om-animal, asociații studențești, artiști și personalități din diferite domenii, Biroul pentru Studenți cu Dizabilități al UBB, Vivariul UBB, școli speciale și asociații care se adresează persoanelor cu dizabilități.
Programul ZIOA 12 & Inaugurarea Centrului de Activități Asistate de Animale Descoperă Natura, Valea Gârbăului:
• 10:00 – Instalare standuri, târgușoare de casă, interacțiuni cu animale (câini, cai, animale exotice).
• 12:00 – 12:30 Deschidere oficială – prezentarea istoricului construirii Centrului (Mugur Pop), oficiali UBB & USAMV CN, sponsori, colaboratori.
• 12:30 – 16:00 Activități asistate de cai, câini, demonstrație de dog dancing (Pet Joy), interacțiune supervizată cu animale exotice (standul Vivariului), târgușoare de casă, standuri cu obiecte decorative pentru oameni și animale, standuri de adopție (iCare), activități de divertisment cu valențe terapeutice (ex. tras cu arcul-Bear Paw).
• 16:00 Închidere ZIOA & pauză (socializare).
• 17:00 – 18:30 Spectacol Docuanimal (o producție Reactor, în cadrul proiectului Fresh Start – rezidențe de creație) - Un spectacol despre conviețuirea oamenilor cu animalele. Regie: Olga Macrinici. Spectacolul va fi urmat de discuții cu publicul.
• 18:30 – 20:00 Social Networking & Masă Rotundă cu persoane interesate de colaborarea cu Centrul AAA Descoperă Natura.
Proiecție film “Călare în Carpați” (Cinemobil)
Ceaun la foc cu Adi Hădean, meșter de fapte și vorbe.