Studiul biodiversității urbane este o componentă esențială pentru strategia generală de conservare a naturii. Care sunt speciile de plante și animale care viețuiesc în orașele noastre? Cum aleg ele să trăiască într-un mediu urban? Cum ne influențează viețile? Care e impactul activității umane asupra lor? Cum putem să le protejăm? Sunt doar câteva din întrebările pe care programul de informare și conștientizare despre biodiversitatea urbană, lansat de Muzeul Antipa, în parteneriat cu BRD, își propune să le adreseze.

Dacă în primul eveniment din seria „Oraşul tău, muzeul tău", programul de informare și conștientizare despre biodiversitatea urbană, lansat de Muzeul Antipa în parteneriat cu BRD Groupe Societe Generale, am vorbit despre etapele preparării fluturilor, alături de Mariana Chioibașu, conservator în Compartimentul de Evidență și Conservare al Muzeului Antipa, în cel de-al doilea am participat la conferința „Provocările de mediu în orașele din România”, eveniment online care i-a avut ca invitați pe dDr. Cristian Iojă, Director al Departamentului Geografie și Mediu, Profesor în cadrul Facultății de Geografie, Universitatea din București și Cercetător Științific în cadrul Centrului de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact și pe Dr. Luis Ovidiu Popa, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

„Flora urbană”, conferința online transmisă live pe pagina de Facebook a Muzeului, facebook.com/muzeulantipa, este următorul eveniment din seria „Oraşul tău, muzeul tău", ce va avea loc miercuri, 8 decembrie, de la ora 18:00. „Flora urbană” îi va avea ca invitați pe Dr. Paulina Anastasiu, Prof. Univ. la Facultatea de Biologie, Universitatea din București, director al Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” și pe Dr. Luis Ovidiu Popa, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Invitații evenimentului vor discuta despre istoricul cercetărilor florei urbane în lume și în București, caracteristicile florei urbane și importanța acesteia, precum și despre flora invazivă cu impact economic sau asupra sănătății umane. O temă importantă adusă în discuție va fi flora Parcului Natural Văcărești.

Al patrulea eveniment va avea ca temă tehnicile de preparare și conservare a libelulelor, alături de Ionela Marin, conservator în Compartimentul de Evidență și Conservare al Muzeului Antipa. Pasionații de ondate, și nu numai, sunt invitați să descopere cum are loc prepararea și etalarea acestora, care sunt pașii și materialele necesare unei astfel de activități. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Muzeului Antipa, facebook.com/muzeulantipa, miercuri, 15 decembrie, de la ora 13:30.

Pentru a fi la curent cu programul dedicat biodiversității urbane și inițiativele planificate, accesați site-ul www.antipa.ro, pagina de Facebook a muzeului, precum și cea a BRD - Groupe Société Générale.

***
Despre Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Fondat în anul 1834, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” adăpostește o colecție de aproximativ 2 milioane de piese, grupate în colecții zoologice, paleontologice, de minerale și roci și etnografice. Cu expoziții care se adresează tuturor categoriilor de public, muzeul este locul preferat de vizitare de către copii și tineri, care descoperă astfel natura înconjurătoare.

Despre BRD - Groupe Société Générale
BRD - Groupe Société Générale este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Ca actor în societate, BRD investește în cultură, educație, știintă și tehnologie și mediu sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Acesti piloni sunt esențiali în dezvoltarea societății românești, BRD încurajând în această direcție proiecte care să fie recunoscute și apreciate de tânăra generație.

Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta BRD Scena9 din București și alte programe dedicate tinerei generații de creatori. În cultură, banca investește și în proiecte de muzică clasică și artă contemporană. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin un sistem de educație care să nu lase niciun copil în urmă.

BRD se implică și în zona tech și inovație, susținând echipe, competiții și laboratoare de robotică, cercetarea, antreprenoriatul inovator și comunitatea IT&C. In centrul acestei strategii se află platforma de jurnalism Mindcraft Stories.

În zona de mediu, BRD a creat Fondul BRD pentru Păduri, un program prin care banca se implică pentru a prezerva pădurile valoroase și a mări suprafața împădurită din România și în același timp să construiască programe de educație pentru ecologie și biodiversitate. Toate programele băncii sunt construite având la bază o componentă puternică de voluntariat, iar angajații se implică în cauze relevante, prin platforma www.ziuav.ro.