La doar 3 luni de la decizia de a se disocia de Holzindustrie Schweighofer, Forest Stewardship Council (FSC) începe negocierile pentru reasociere. Prima întâlnire în acest sens a avut loc la București în data de 3 mai 2017. [1]
 
Comunitatea de-clic este îngrijorată cu privire la rapiditatea cu care acest proces de reasociere se întâmplă și consideră că Holzindustrie Schweighofer nu ar fi avut timpul necesar pentru a face pașii către prevenirea și combaterea tăierilor ilegale.
 
De asemenea, dorim să facem câteva observați punctuale cu privire la condițiile de reasociere dintre FSC și Schweighofer.
 
1. Investigație în derulare
În prezent compania Schweighofer este investigată de către FSC pentru încălcarea standardelor de măsurare a lemnului. În februarie 2017, FSC și-a motivat decizia de disociere declarând că „o investigație în derulare nu este compatibilă cu perioada de probă în care se află Schweighofer”. [2] Cu toate astea, la doar 3 luni mai târziu, FSC începe negocierile pentru reasociere fără ca ceva notabil să se fi schimbat. Mai mult, FSC afirmă că „rezultatele investigației vor fi luate în considerare în negocierea condițiilor de reasociere”. Comunitatea de-clic vede o gravă incompatibilitate între investigația în derulare și negocierea reasocierii în același timp.
 
2. Conflict de interese
În negocierea termenilor de reasociere, FSC a creat un grup de lucru care a produs un document numit Condiții Cadru de Reasociere. Acest document este pus laolaltă de terțe părți care se află în poziția de a trage foloase economice prin acordarea certificării FSC companiei Schweighofer. În acestă poziție se află Egger, Hornbach și Ikea. [3] Acțiunile și deciziile acestor companii luate în interiorului Grupului de Lucru al FSC rămân subiective și loiale intereselor proprii.
 
3. CoC și DD în Condițiile Cadru de Reasociere
Deoarece riscul tăierilor ilegale este foarte mare în România, Holzindustrie Schweighofer trebuie să dezvolte sisteme robuste de Due Diligence (DD) și Chain of Custody (CoC). Practic, trebuie să fie capabil să verifice legalitatea lanțului de achiziție (incluzând lemnul achiziționat din depozite), altfel Condițiile Cadru nu devin altceva decât o aparență a legalității, permițând comerțul cu lemn ilegal.
 
Atât comunitatea de-clic cât și FSC își doresc o dezvoltare sustenabilă a sectorului forestier din România. Cu toate astea, este îngrijorătoare rapida posibilitate de reasociere dintre Schweighofer și FSC, nelăsându-se timp pentru restructurarea necesară în cadrul companiei austriece. Cele mai recente nereguli au fost descoperite la începutul acestui an. Schweighofer se află în imposibilitatea de a-și fi îmbunătățit practicile într-un timp atât de scurt.
 
Considerăm că, în prezent, FSC nu poate garanta pentru dorința și capacitatea companiei Schweighofer de a-și schimba practicile care au încurajat tăierile ilegale pentru atât de mulți ani. De aceea, solicităm FSC să oprească orice negociere a reasocierii, cel puțin până când rezultatele investigației despre încălcarea standardului de măsurare a lemnului sunt făcute publice.
 
Note: