Ministrul Mediului Mircea Fechet a semnat „Rezoluția pentru protejarea fluviului Dunărea împotriva poluării cu plastic” lansată astăzi de Asociația MaiMultVerde, în cadrul ediției a doua a Congresului Dunărenilor, și i-a invitat pe toți primarii din localitățile riverane fluviului să semneze și să adopte documentul.

 

55 de reprezentanți ai autorităților locale și centrale au participat la a doua ediție a Congresului Dunărenilor, cu scopul de a crea un cadru de lucru și de suport în vederea implementării legislației referitoare la gestionarea deșeurilor la nivel local, în vederea diminuării poluării apelor fluviului. Evenimentul a fost organizat de Asociația MaiMultVerde, în cadrul programului Cu Apele Curate, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

Studiul realizat de Asociația MaiMultVerde privind cantitățile de plastic transportate anual de Dunăre a scos la lumină câteva cifre cel puțin îngrijorătoare: 48,5 tone de microplastic și 48 tone de macroplastic sunt purtate în fiecare an de apele Dunării. Majoritatea deșeurilor ajung în apă de pe uscat, din cauza depozitării ilegale a deșeurilor în albiile râurilor sau în natură. Pentru stoparea acestui fenomen este nevoie de o abordare integrată a managementului deșeurilor, la nivelul întregului fluviu. Este important să strângem plasticul din ape, dar este vital să nu îl mai lăsăm să ajungă acolo” spune Doru Mitrana, președintele Asociației MaiMultVerde.

 

Ediția a doua a Congresului Dunărenilor a reunit la sediul Ministerului Mediului factori interesați de identificarea și implementarea unor soluții pentru limitarea poluării apelor cu deșeuri, în special cele din plastic. La întâlnire au participat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, Garda Națională de Mediu, Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară, Direcția Generală Implementare PNRR, Curtea de Conturi și ONG-uri de mediu.

 

Congresul Dunărenilor reprezintă un bun prilej de a vorbi despre lucruri despre care nu am vorbit suficient în trecut - importanța Dunării, importanța și modul în care fluviul impactează toate localitățile riverane. Apa este o resursă de care ar trebui să se vorbească mai mult. Și nu putem ignora tema acestui foarte impresionant studiu care se referă la un lucru greu de văzut cu ochiul liber, cantitățile enorme de microplastic si macroplastic din apele Dunării” a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

 

La eveniment a fost prezentat un studiu de caz privind managementul deșeurilor pe râul Argeș, unul dintre cei mai poluați afluenți ai Dunării*, realizat de Asociația MaiMultVerde în colaborare cu Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI). Au fost colectate informații de la instituțiile si autoritățile cu responsabilităti în gestionarea deșeurilor municipale din 66 de localități riverane râului Argeș din 5 județe: Ilfov, Călărași, Giurgiu, Dâmbovița și Argeș. „Rata de colectare separată la sursă este în majoritatea localităților sub limita stabilită de legislație” a subliniat președintele FADI, Liliana Nichita.

 

Au fost discutate, de asemenea, oportunități de dezvoltare a localităților riverane Dunării din punct de vedere economic și ecoturistic: amenajarea traseului EuroVelo 6 din România, care își propune amenajarea a 3.000 km piste pentru biciclete în următorii 3 ani, și înființarea Ecorutei Dunărene, ca soluție pentru dezvoltarea turistică sustenabilă a fluviului, în județul Giurgiu.

 

La finalul Congresului, Asociația MaiMultVerde a prezentat celor prezenți o „Rezoluție pentru protejarea fluviului Dunărea împotriva poluării cu plastic” - „o listă cu 10 propuneri pe care noi le înaintăm pentru mai mult verde și mai mult albastru în țara noastră, care are ca scop adoptarea - în limita responsabilităților fiecărei instituții semnatare în parte și cu concursul tuturor instituțiilor semnatare - a Decalogului pentru Dunăre, menit să conducă la prevenirea și reducerea poluării cu plastic a apelor Dunării pe teritoriul României. Noi vom circula acest document ca material de lucru până la ediția viitoare a Congresului Dunărenilor, când sperăm să fie semnat și adoptat de cât mai multe comunități locale și instituții cu responsabilitate pe acest subiect” (Doru Mitrana, președintele Asociației MaiMultVerde).

 

Prima ediție a Congresului Dunărenilor a fost organizată de Asociația MaiMultVerde în anul 2022, în parteneriat cu Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, și a reunit la București 40 de reprezentanți ai primăriilor, experți din domeniu și alte autorități centrale. A fost lansat atunci Deșeuri de la sate & orașe - un ghid practic de implementare și gestiune a sistemelor de management al deșeurilor pentru autoritățile locale.

 

Background

Asociația MaiMultVerde, cu sprijinul Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), a realizat în anul 2021 o cercetare în 145 de localități din 12 județe riverane Dunării, iar rezultatele arată că localitățile din mediul rural și urban mic au în continuare dificultăți în organizarea serviciilor de management integrat al deșeurilor. Potrivit Raportului „Situația gestionării deșeurilor în județele dunărene”, zeci de mii de tone de deșeuri rămân anual necolectate în județele riverane Dunării.

 

În 2023, Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Global Water Partnership România, a finalizat primul studiu privind cantitatea de microplastic transportată de Dunăre efectuat în țara noastră. Potrivit acestuia, sectorul românesc al Dunării transportă anual, în medie, 48,5 tone de microplastic și 48 tone de macroplastic. Cele mai mari randamente de transport anual au fost înregistrate la stația de prelevare Moldova Veche, aproape de intrarea Dunării în România.

 

***

Programul Cu Apele Curate este o inițiativă Mai Mult Verde susținută de Lidl România. Strategia REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte, cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

Demersul „Cu Apele Curate” a fost inițiat în 2019 ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile dunărene.

 

Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum “Există viață după colectare” sau “Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 350 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).

 

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.200 de magazine și peste 220 de centre logistice și depozite în 31 de țări. Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.