21 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România. Voluntari din 25 de județe ale României au participat la “Let`s Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. 
 
Rezultatele finale arată că 138 258 de voluntari au curățat 172 300 de saci cu deșeuri în România.
La acțiune au participat voluntari din 27 de județe: Ilfov, Bihor, Botoșani, Vâlcea, Mehedinți, Constanța, Timiș, Satu Mare, Hunedoara, Ialomița, Tulcea, Mureș, Olt, Argeș, Neamț, Dolj, Suceava, Brașov, Cluj, Giurgiu, Maramureș, Harghita, Bacău, Bistrița Năsăud, Teleorman, Sibiu, Gorj. 
 
Cu ajutorul instituțiilor statului, am reușit să organizăm acțiunea din județe în care acțiunea nu a fost organizată în mod oficial: Romsilva, Inspectatoratul General pentru Situații de Urgență, Jandarmerie, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, dar și cu ajutorul voluntarilor, dornici să schimbe județele în care locuiesc din Călărași, Dâmbovița, Prahova, Vaslui, Buzău.
 

”Aceste rezultate ne bucură, ne motivează și ne dau speranțe reale că România se poate schimba și că românii își doresc să contribuie la curățarea țării de deșeuri, dar și să transmită mai departe un mesaj de sustenabilitate și de protejare a naturii”,
a declarat Ștefan Buciuc, președintele Asociației Let`s Do It, Romania!

Acțiunea Let`s Do It, Romania! nu ar fi posibilă fără organizatorii locali din fiecare județ. La nivel național, peste 200 de voluntari au contribuit la organizarea celei mai mari mișcări sociale din România.
 
La nivel internațional, peste 18.7 milioane de voluntari din 180 de țări au luat parte la cea mai mare mișcare civică de curățare a deșeurilor organizată vreodată – World Cleanup Day. 
 
Și anul acesta, acțiunea Let’s Do It, Romania! a beneficiat de sprijinul autorităților centrale, astfel că partenerii principali ai zilei de curățenie au fost Ministerul Apelor și Pădurilor, Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, Garda Națională de Mediu, Ministerul Educației Naționale și Asociația Comunelor.
 
În 2020, Ziua de Curățenie Mondială este 19 septembrie, zi în care țări din întreaga lume vor organiza acțiuni de curățenie, menite să elimine deșeurile care sufocă natura.
 
Cifre relevante despre situația deșeurilor în România și în lume
• Cel puțin jumătate din cantitatea de plastic care există astăzi a fost produsă în ultimii 15 ani (National Geographic, iunie 2018)
• Deșeurile din plastic tind să se acumuleze în mijlocul oceanelor. “Insula” din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ 3 ori dimensiunea Franței (între 700,000 și 1,6 million km2)
• În fiecare an, 4,8-12,7 milioane de tone de plastic ajung în oceane din râuri și zone de coastă. Asta înseamnă 15 saci de plastic pentru fiecare metru de coastă din lume. Dacă tot acest plastic ar fi pus în camioane, linia formată din acestea ar înconjura planeta de 24 de ori (Jemma Jambeck, Universitatea Georgia, 2015)
• Din tot plasticul produs vreodată, doar 9% a fost reciclat (Jemma Jambeck, National Geographic, 2018)
• Mai mult de 3,5 miliarde de oameni nu au acces la cel mai elementar sistem de gestiune a deșeurilor (ISWA, Globalization and Waste Management, 2012)
• Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat
• România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.
 
***
Let`s Do It, Romania!
 este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat aproape 2.000.000 de voluntari în acțiuni de curățenie națională și peste 50 000 de elevi și părinți în proiecte de educație ecologică.  
 
We Did It, Again!