Sâmbătă, 9 octombrie, ziua recoltei s-a transformat pentru prima oară în Ziua Recoltei Sustenabile, sărbătorită la ferma bio&co, din Ciocănari, județul Dâmbovița. Diferența o face impactul de mediu responsabil, caracterul social - prin angajarea oamenilor din categorii defavorizate și cel în domeniul sănătății - prin legume bio, calitative și sănătoase. Politica de funcționare a fermei face parte din paradigma economiei sociale, un model ce se opune economiei lineare de exploatare intensivă, consum și risipă.

Cultivarea legumelor în sistem bio menține calitatea solului, nu poluează și crește calitatea nutritivă a recoltei. Producția și distribuția locală a alimentelor după principiul farm to fork, scade impactul de mediu prin reducerea amprentei de carbon și asigură prospețimea legumelor, fără a fi nevoie de ambalaje de plastic și implicarea unui lanț de distribuție. Legumele culese de la ferma bio&co se recoltează în fiecare miercuri și ajung printr-un sistem de abonament, la consumatori din comunitatea locală.

„De astăzi, am devenit abonat la coșul săptămânal de legume al fermei sociale bio&co. Pentru mine, această fermă este un model unic, pe care ar trebui să îl multiplicăm la nivel național, mai ales pentru că, până în 2030, suprafața cultivată ecologic la nivel European trebuie să atingă 25% din cea totală, conform Green Deal, iar în acest moment procentul în România este de 3%. Este important să susținem astfel de ferme ecologice pentru atingerea țintelor Europene.” - declară Secretarul de Stat Marius Mihai Micu de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Educația pentru nutriție este prioritară pentru un sistem de sănătate bazat pe prevenție. Consumatorii au dreptul la o alimentație sănătoasă, bazată pe legume proaspete, produse local, iar acum, când sănătatea este în prim plan în condițiile impuse de pandemie, legumele bio&co asigură o sursă sigură pentru o alimentație sănătoasă și variată. Astfel, în fiecare săptămână, coșurile pentru abonații bio&co conțin cel puțin cinci feluri de legume de sezon.

”Ferma bio&co este o soluție pentru a ne cultiva un stil de viață sănătos. Acum, în vremuri de pandemie, putem contribui la îmbunătățirea sistemului nostru imunitar, alegând legume bio, crescute local și responsabil, ca cele de la bio&co.” - spune Secretarul de Stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătății.

În plus, ferma socială bio&co din Niculești, județul Dâmbovița este singura întreprindere care oferă locuri de muncă pentru persoanele din localitate, mai ales pentru cele vulnerabile - fără educație, ce trăiesc în condiții grave de sărăcie.
Statisticile arată că la nivel național, 53% din populație este afectată de lipsa locurilor de muncă, iar la nivel rural 57% dintre oameni nu au unde să muncească, arată Analiza și evaluarea grupurilor vulnerabile în vederea stabilirii nevoii de servicii sociale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, 2020.

„Aș dori să subliniez excelenta cooperare pe care o avem cu Ateliere Fără Frontiere, a căror acțiune exemplară în ceea ce privește economia socială și solidară și angajamentul ecologic sunt de apreciat. Ateliere Fără Frontiere lucrează pentru integrarea socială a persoanelor defavorizate prin asocierea unei dimensiuni ecologice, în special prin agricultura ecologică. Acest eveniment a fost o oportunitate de a discuta despre prioritățile viitoarei președinții franceze a Consiliului Uniunii Europene, cum ar fi reducerea produselor fitosanitare și punerea în aplicare a clauzelor oglindă în comerțul agricol. Sper că exemplul Ateliere Fără Frontiere se va răspândi și în alte părți ale României.” - a declarat Ambasadoarea Franței în România - Laurence Auer.

„Sperăm în multiplicarea locurilor de muncă înființate prin ferme sociale de acest fel, deoarece există o nevoie acută în comunitatea rurală, mai ales a oamenilor vulnerabili, în acest moment. Consiliul local și Primăria Niculești, județul Dâmbovița, va sprijini întru totul ferma bio&co pentru a-și continua misiunea.” - primarul comunei Niculești - Soare Dorinel.

Printre invitați s-au numărat Ambasadoarea Franței în România - Laurence Auer, Secretarul de Stat Marius Mihai Micu de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Secretarul de Stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătății și primarul comunei Niculești - Soare Dorinel. Discursurile din cadrul evenimentului au afirmat importanța unui model social și circular al viitorului agriculturii în România.

***
În contextul actual, ferma socială bio&co se susține din activitate economică prin vânzarea legumelor și prin sponsorizări, pentru care asociația face eforturi spre a le obține pentru a continua misiunea socială de a integra pe piața muncii persoane vulnerabile și a oferi o alternativă sănătoasă, prin legume bio cultivate și distribuite responsabil.

Dacă vrei să susții ferma și multiplicarea ei, abonează-te la coșul bio&co pe bio-co.ro sau susține proiectul cu o ofertă de sponsorizare pe bio-co@atelierefarafrontiere.ro!