Asa cum se arata in scrisoare, expertii retelei in frunte cu dl Chris Rostron, Directorul WWT, solicita autoritatilor romane, in speta Ministerului Mediului si Primariei Municipiului Bucuresti , sa "continue eforturile in directia protejarii ariei si sa dezvolte facilitati pentru vizitare si cercetare" aratandu-se pregatiti sa sprijine acest demers. In acceptiunea semnatarilor, " aria are potentialul de a deveni una dintre cele mai importante zone umede ale retelei WWT avand in vedere amplasamentul, dimensiunea si valoarea sa naturala."
Zona Vacaresti, situata in sud-estul Bucurestiului, la aprox. 10 minute de Piata Universitatii, are toate caracteristicile pentru a deveni prima si cea mai mare arie naturala protejata urbana din Romania. Conform Studiului de fundamentare stiintifica, avizat pozitiv de catre Academia Romana, zona are o certa valoare stiintifica si peisagistica, acolo dezvoltandu-se in ultima vreme un ecosistem natural umed care aduna specii rare de fauna si flora. Grupul de initiativa pentru infiintarea Parcului Natural Vacaresti, alcatuit din organizatiile Salvati Dunarea si Delta, Ecopolis, Kogayon si National Geographic - Romania, a demarat in anul 2012 procedurile de instituire a protectiei in zona. Organizatiile mentionate lucreaza in acest moment alaturi de Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice in vederea definitivarii procesului de clasare a zonei.
Wetland Link International (WLI) este o retea internationala de zone umede cu aproape 300 de membrii in peste 70 de tari. Este coordonata de organizatia Wildfowl and Wetlands Trust (WWT) cu sediul in Marea Britanie. Wetland Link International are ca obiective principale oferirea de sprijin informational si expertiza, asigurarea de suport pentru comunicare, educatie si constientizare publica pentru rezervatii de zone umede si arii naturale. Are birouri active in Asia, Europa America, Vestul Africii si Australia. Mai multe informatii pot fi accesate la www.wli.org.uk.
Pentru informatii suplimentare, va rugam contactati:
Laura Zaharia
PR Executive
E-mail: laura.zaharia@salvatidelta.ro, Tel: 0729 882 617
www.salvatidelta.ro