Proiectul a fost lansat in Satu Mare si, in aceeasi luna, in alte patru judete din regiunea nord-vest prin intermediul Agentiilor pentru Protectia Mediului din: Cluj, Bihor, Maramures si Bistrita Nasaud, desfasurandu-se in oglinda si in judetul Szabolcs-Szatmar-Bereg din Ungaria.
Tema editiei din acest an este ecoturismul in contextul gestiunii deseurilor, sub care se va desfasura si componenta educationala a programului - concursul pentru verificarea cunostintelor acumulate prin intermediul materialelor informative ce vor fi distribuite in cele 92 de scoli gimnaziale si licee participante din cele cinci judete. Echipele castigatoare ale primelor trei locuri, din ambele categorii – gimnaziu si liceu, vor participa in preajma Zilei Mondiale a Mediului (5 iunie 2014) la concursul international, ce se va desfasura la Satu Mare. In aceasta etapa echipele vor avea de prezentat o macheta a unei locatii turistice, din judetul pe care il reprezinta, cu aspectul actual al zonei si imbunatatirile pe care le-ar aduce pentru ca locatia sa corespunda cerintelor europene pentru a deveni obiectiv turistic.
Componenta de colectare, ce se va desfasura pe toata perioada implementarii programului, vizeaza constientizarea necesitatii colectarii selective in randul elevilor de gimnaziu si liceu, si va fi implementata prin intermediul CCR Romania, care ofera servicii de gestionare a deseurilor de echipamente electrice si electronice. Anul trecut, in cadrul editiei 2012 a programului “Viata pentru mediu, viata pentru om”, numai in judetul Satu Mare au fost colectate 16 tone de DEEE-uri.
Echipele castigatoare, atat de gimnaziu cat si de liceu, ale concursului educational international si echipele care au colectat selectiv cea mai mare cantitate de deseuri de echipamente electrice si electronice vor fi premiate cu o vacanta in Tabara Ecologica de la Tarna Mare la finalul editiei a VIII-a a programului “Viata pentru mediu, viata pentru om”.