S-a lansat comunitatea roPot şi site-ul www.ropot.ro - platforme de dezvoltare a ideilor bune şi a antreprenoriatului social. Primii 130 care au experimentat oficial mediul creativ şi energizant al comunităţii au fost invitaţii evenimentului de lansare joi, 8 iulie, de la terasa Old City din Bucureşti: freelanceri, profesionişti din mediul corporate şi ONG, antreprenori şi jurnalişti.
Diversitatea culturilor de muncă din care provin şi a zonelor de expertiză şi-au găsit natural limbajul comun când a venit vorba de aspiraţii împărtăşite generând spontan în afara agendei grupuri aprinse de discuţii: traineri descosind educaţia cu cei de la Şcoala de Valori, Hola şi CROS, bancheri provocând îmbunătăţirea acţiunilor de incluziune socială alături de cei de la Ateliere fără Frontiere şi Viitor Plus, CSR manageri descoperind antreprenoriatul în industrii creative cu Oricum şi Life After Work. Creşterea populaţiei active în raport cu cea pasivă în rândul generaţiei noastre şi generarea de resurse şi susţinători pentru ideile noi pot avea răspunsul în asemenea discuţii şi fapte comune.
“Nouă ne place să creăm cu pasiune. Să tranformăm ideile în fapte. Să muncim. Să investim timp şi resurse în proiectele de care ştim că e nevoie acum. Si sub valul contemporan romanesc de –aici nu merge nimic- am descoperit ca totuşi reuşim pe masură ce ne înconjurăm de oameni contagioşi prin autenticitate, energie, profesionalism şi realizări – membrii roPot”, Alexandra Pode, co-fondatoare.
De astăzi pe www.ropot.ro comunitatea se deschide pentru membri noi printr-un program integrat de dezvoltare cu alternative atât pentru cei care caută cum să îşi concretizeze potenţialul până la cei ale căror proiectele au nevoie de parteneriate, expertiză şi oameni :
• Ateliere şi weekend-uri în care construim împreună pe proiectele membrilor şi generăm unele noi
• Workshop-uri de cristalizare a obiectivelor proprii şi a strategiilor de folosire a punctelor forte
• Traininguri de pilotare a proiectelor şi de creare a unui plan de afaceri cu indicatori de impact
• Solution - Prima conferinţă internaţională de antreprenoriat social din Romania, sub egida UNESCO în parteneriat cu Emersense
• Studii de caz dezbătute împreună cu oamenii din spatele lor
• Platforma www.ropot.ro - spaţii de discuţie şi resurse pentru membrii, analize şi articole ale corespondenţilor noştri internaţionali de din US - Harvard Kennedy School of Government, Austria, Belgia, Anglia şi India.
Comunitatea se bazează pe contribuţiile individuale ale membrilor, în pachete croite pe nevoi diferite –pornind de la un pachet de bază de “roPot curios” de 120 Ron pe 3 luni. La sfârşitul fiecărui an 7% din aceste contribuţii se vor constitui într-un fond special ce va fi investit în start-up-uri sociale alese de membri. Evenimentele încep în luna august şi se vor ţine în Bucureşti ,cu excepţia expediţiilor în teren şi a conferinţelor.
Vă invităm să fiţi parte din curentul “eu pot” – roPot! Pot face lucruri care îmi plac, care fac o diferenţă aici, care sunt relevante pentru comunitatea din care fac parte şi mă conecteaza cu oameni similari.
Pentru informaţii suplimentare :
Oana Ţoiu
contact@ropot.ro
0723174467
www.ropot.ro