Asociatia Salvati Dunarea si Delta (SDD) Åi WWF Programul Dunare Carpati Romania dezaproba intentia autoritatilor de a autoriza trimiterea in aceasta maniera a peste 70 de cai din Padurea Letea la abator Åi considera ca solutiile care se impun pentru aceasta situatie trebuie sa vizeze deopotriva conservarea uneia dintre cele mai valoroase rezervatii din Romania, precum Åi protejarea acestor animale, prin mutarea lor intr-un habitat prielnic.
Situatia cailor salbatici din Letea nu este nicidecum o noutate, ci treneaza de mai bine de cincisprezece ani. Lasati in libertate, caii s-au inmultit peste masura si pun in pericol ecosistemul, numarul estimat de specialisti fiind de pana la 3.500. Din pacate acestia se refugiaza in aria forestiera, unde provoaca pagube insemnate prin roaderea scoartei copacilor. Padurea Letea, arie strict protejata in 1938 si a doua rezervatie din Romania dupa Muntii Retezat, este caracterizata prin abundenta plantelor agatatoare care se incolacesc pe arbori, dand aspectul unei paduri tropicale, cu peste 500 de specii rare de plante, arbori, animale Åi insecte.
Conform legii 82/1993, ARBDD [1] are rolul de a veghea la sanatatea ecosistemelor din Delta Dunarii, primul obiectiv urmarit fiind conservarea si protectia patrimoniului natural existent, insa pana in acest moment nu a actionat pentru remedierea situatiei de la Letea, lasand problema in sarcina autoritatilor locale sau la voia intreprinzatorilor privati.
"Este o problema veche, complicata si relativ costisitoare, lasata in paragina de niste autoritati care au avut fonduri pentru acest proiect de extractie si relocare a cailor din Padurea Letea (arie strict protejata si padure subtropicala) si care sunt atat indolente si anihilate politic incat NU FAC MAI NIMIC (investigati ce au facut cei de la DSV Tulcea in acest caz!) Pe noi ne intereseaza sanatatea ecosistemului deltaic, si aici este un caz tipic de dezechilibru facut de om cu o dubla problematica: Salvarea Padurii Letea si Salvarea cailor de la abatorizare din motive profund umaniste si umanitare" a declarat Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.
"Macelul cailor din Padurea Letea denota lipsa unei gestionari efective si eficiente a unei arii protejate, situatie care sintetizeaza atitudinea autoritatilor romane fata de valorile naturale din ariile protejate! Incapacitatea autoritatilor locale de a comunica cu localnicii si de a coordona activitatile de utilizare a resurselor naturale atat in beneficiul conservarii naturii cat si al oamenilor, este exemplul clar ca desemnarea ariilor protejate doar pe hartie lasa un gust amar societatii romanesti. Solutii exista, trebuie doar sa le acceptam si sa le aplicam respectand drepturile si legislatia existenta” a declarat Magor Csibi, director de program la WWF Programul Dunare Carpati Romania.
Recunoscand pericolul si considerand ca obiectivul de conservare a padurii Letea nu poate fi indeplinit, SDD [2] si WWF Programul Dunare – Carpati Romania [3] propun implementarea unui program de pasunat natural cu ajutorul unei populatii controlate de cai semi-salbatici si prin care comunitatea locala poate dezvolta activitati economice benefice (ex. ecoturism) dar totodata sa contribuie la conservarea naturii, asa cum este normal si firesc sa se intample intr-o Rezervatie a Biosferei de renume mondial.
Solutia pentru restul cailor ar fi gasirea fondurilor necesare implementarii unui proiect, prin care caii “in plus” ar fi stramutati in alte zone si utilizati in scopul dezvoltarii turismului ecvestru sau agroturismului. Acesti cai care au trait in salbaticie si au dobandit un comportament mai salbatic trebuie mai intai domesticiti inainte de a fi folositi pentru diverse activitati.
Prin urmare, facem un apel public pentru alocarea fondurilor necesare adunarii cailor, recoltarii de probe biologice pentru asigurarea ca animalele sunt sanatoase, inventarierea si marcarea acestora, identificarea locurilor “de pasaj”, dresarea si intretinerea lor pana cand vor fi apti pentru stramutare si reutilizare.
Este insa necesara o comunicare activa si o analiza critica care sa permita tuturor grupurilor care au un interes atat pentru conservarea Padurii Letea cat si pentru caii semi-salbaticiti sa isi expuna punctul de vedere pentru gasirea solutiei de protejare a biodiversitatii in rezervatie, dar si de salvare a cailor.
Misiunea noastra este sa protejam Rezervatia Biosferei Delta Dunarii prin gasirea unor solutii de conservare a biodiversitatii amenintate acum de suprapasunatul unui numar mare de cai semi-salbatici in rezervatia Letea, protejarea ecosistemului forestier Letea si sprijinirea comunitatilor locale in dezvoltarea activitatilor economice care sa contribuie la dezvoltarea durabila a zonei.
***
[1] Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii anuntase in luna ianuarie 2011 ca vrea sa realizeze un proiect pentru protejarea cailor semi-salbatici Åi a Padurii Letea, una dintre cele mai vechi arii naturale strict protejate din Romania. Guvernatorul Rezervatiei, Grigore Baboianu, a declarat ca in momentul de fata in Delta exista intre 2.000 Åi 4.000 de cai salbaticiti, dintre care localnicii detin circa 1.000 de exemplare, intregul efectiv de cabaline afectand Padurea Letea. Proiectul ar consta in crearea intr-un spatiu exterior padurii, dar asemanator acesteia, a unei zone securizate, care sa impiedice cabalinele sa paraseasca aria, dar sa lase posibilitatea vizitatorilor sa le vada. Nici un proiect insa nu a fost in pus in practica pana in momentul de fata. Potrivit declaratiilor din 2006 ale conducerii Directiei Sanitar-Veterinare, 80% dintr-un numar total de 3.450 ar fi bolnave de anemie infectioasa.
[2] In 6 aprilie 2006, SDD a trimis o declaratie Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Sociale in care anunta ca sprijina demersul Asociatiei “Arca lui Noe” pentru proiectul “ Conservarea Biodiversitatii in Padurea Letea din Delta Dunarii, prin salvarea ultimilor cai salbatici din Europa si a unor specii de vegetatie protejate”. Partenerii pentru acest proiect erau Primaria Comunei CA Rosetti, Directia Silvica Tulcea, Ministerul Apararii Nationale, Fundatia Mihai Eminescu Trust, Danube Delta Resort, SDD. Prin proiect se urmarea adresarea problemelor complexe ale locuitorilor din comunele Letei, Rosetti, Cardon, Èfistoca si Periprava, unde caii produc stricaciuni prin distrugerea culturilor de porumb, legume, plante medicinale. Prin stramutarea cailor se vor opri aceste distrugeri. Protejarea recoltelor este vitala pentru locuitori, care sunt dependenti de aceste culturi. De asemenea, dresarea cailor si folosirea in activitati de agreement sau turistice ar fi de natura sa stimuleze turismul in zona, ceea ce deschide perspective de crestere economica si generare de venituri alternative prin atragerea turistilor interesati de pescuit, vanatoare, explorari in Delta etc.
[3] In perioada 2007 – 2009, WWF a implementat proiectul “Delta Dunarii – o poarta naturala catre Europa. Ecologie si economie in armonie” in care au fost propuse autoritatilor locale (ARBDD, DS Tulcea, DSV Tulcea, CJ Tulcea, C.A. Rosetti, SDD, INDD) masuri concrete pentru mentinerea unei populati stabile de cai semi-salbatici care sa nu afecteze Padurea Letea. Proiectul propunea si dezvoltarea unor afaceri de catre comunitatea locala care sa contribuie la conservarea padurii Letea si la dezvoltarea locala a ecoturismului. Legislatia nu permitea pasunatul animalelor domestice in fondul forestier si rezervatia naturala Padurea Letea dar nici accesul turistilor pe trasee marcate, ambele lucruri fiind o realitate la care autoritatile nu reactioneaza nici astazi.
Pentru alte informatii sau intrebari va rugam contactati:
Oana Soare, PR executive, Asociatia Salvati Dunarea si Delta, telefon: 0729882614, email: oana.soare@salvatidelta.ro
Magor Csibi, Director de Program, WWF Programul Dunare Carpati Romania, telefon: 0722399974, e-mail: mcsibi@wwfdcp.ro