Organizatia Samusocial din Romania s-a inscris in proiectul Adopta un ONG si asteapta sa fie adoptata de artistii din industria muzicala din Romania. Datorita acestui proiect, organizatia are posibilitatea de a-si face cunoscute publicului larg proiectele sale si telurile pentru care lupta – dreptul la viata a persoanelor adulte fara adapost.

In prezent, Samusocial din Romania este singura organizatie din Bucuresti care ofera servicii de asistenta medicala, sociala, consiliere psihologica adultilor strazii.

Proiectul „Adopta un ONG” a fost initiat in anul 2007 sub umbrela Galei Societatii Civile pentru a promova activitatea organizatiilor neguvernamentale din Romania. In prima instanta campania s-a adresat bloggerilor care puteau sa devina „parinti adoptivi” scriind un post pe blog despre activitatea ONG-ului adoptat si proiectele dezvoltate de-a lungul timpului. In aceasta prima etapa aproximativ 70 de bloggeri s-au prezentat pentru a-si revendica certificatele de adoptie.

Campania a continuat in anul 2008, vizand agentiile de relatii publice si de publicitate. In cazul acestora, adoptia a constat in gasirea unei modalitati de promovare a proiectelor, pro bono, pornind de la o idee inovativa si realizarea unui print pana la organizarea unei campanii de relatii publice sau oferirea de consultanta in comunicare pe perioada nelimitata. In aceasta etapa au fost adoptate 16 ONG-uri.

Cea de-a treia etapa a proiectului se adreseaza artistilor din industria muzicala din Romania. Pana in prezent, formatiile de muzica care au adoptat cate un ONG sunt: SISTEM, Hi-Q, Vita de Vie, The Amsterdams si Interzis.
Cei care se implica in aceasta etapa trebuie sa povesteasca despre ONG-ul  adoptat si proiectele sale atat la concerte, party-uri, cat si la zile de nastere sau chiar la o bere cu prietenii. Conteaza ca mesajul lor sa ajunga la publicul tinta care poate sa ajute in diferite moduri proiectele organizatiei neguvernamentale.

Atat artistii romani, cat si cei care considera ca ne pot ajuta datorita imaginii lor sunt invitati sa afle mai multe informatii despre proiect si despre pasii de adoptie pe www.AdoptaUnOng.ro.