Fundația Special Olympics din România organizează pe data de 4 și 5 octombrie Competiția Națională de Natație Special Olympics România, desfășurată cu sprijinul Accenture, la bazinul acoperit al Clubului Sportiv Dinamo București.

Evenimentul va reuni la start 60 de sportivi cu dizabilități intelectuale din mai multe județe ale țării. Fiecare sportiv va concura la două probe, la alegere între cele de 25 de m., 50 de m. sau 100 de m. și dintre procedeele Liber, Bras, Spate sau Fluture. Pe 4 octombrie vor fi calificările – împărțirea pe grupe valorice, pe 5 octombrie finalele și ceremoniile de premiere.

Înotul este unul dintre sporturile favorite ale BRAVILOR Special Olympics, cu rezultate remarcabile și la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Abu Dhabi din 2019 dar și la Jocurile Internaționale din Malta din primăvara acestui an.

Competiția este un bun test de pregătire în avanpremiera Jocurilor Mondiale de Vară Special Olympics de anul viitor de la Berlin.

”De câte ori avem prilejul să ne reunim cu sportivii în competiții în care ei să își arate potențialul, o facem cu mare drag. Înotul este benefic pentru sănătate și faptul că le dăm ocazia sportivilor noștri cu dizabilități să fie încurajați, aplaudați și medaliați la scenă deschisă este întotdeauna un pas important spre incluziune. Ambiția cu care aceștia concurează și dorința lor de a fi pe podium arată că sunt la fel ca oricare alt sportiv de performanță. În competițiile Special Olympics, sportivii se autodepășesc și timpii lor devin mai buni. De aceea credem că merită să fie văzuți și cunoscuți. Faptul că avem alături de noi compania Accenture care a sprijinit financiar acest eveniment dar și cu voluntari, ne demonstrează încă o dată că numai împreună și în mijlocul comunităților #SuntemDeNeoprit– a declarat Cristian Ispas, Director Național Special Olympics România.

„Performanțele înotătorilor Special Olympics sunt cea mai bună dovadă a faptului că fiecare persoană, indiferent de dizabilitățile vizibile sau invizibile, își poate atinge potențialul, cu susținere din partea noastră, a tuturor. Una dintre prioritățile noastre, la Accenture, este să creăm o cultură a egalității în cadrul companiei și în comunitățile din care facem parte. De aceea, suntem alături de organizațiile care aduc o schimbare în acest sens, atât prin sprijin direct, cât și prin contribuția colegilor noștri voluntari,” a declarat Gina Sotir, Inclusion & Diversity Lead la Accenture România.

Pentru Special Olympics România este prima competiție națională de înot după perioada pandemiei, acest lucru aducând la start un număr de 60 de tineri din 15 județe din țară, tineri care reprezintă cluburi sportive și organizații dedicate sportului pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.

Voluntari vor fi angajați ai companiei Accenture, studenți și profesori de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, antrenori și însoțitori de delegații.

Competiția Națională de Natație Special Olympics se desfășoară cu sprijinul financiar primit de la compania Accenture. Partenerii evenimentului sunt Clubul Sportiv Dinamo București, care a oferit accesul gratuit la bazinul de înot de 25 de metri, în cele două zile de competiție și Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București care va asigura arbitrajul competiției.

***

Despre Special Olympics România


Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, a nedreptății și a intoleranței. În România, din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.
Informații și fotografii despre Special Olympics România sunt disponibile pe www.specialolympics.ro, Facebook/Instagram @specialolympicsromania/.

Despre Accenture

Accenture este o companie globală de servicii profesionale cu capacități de top în domeniul digital, cloud și securitate. Combinând o experiență de neegalat și competențe specializate în peste 40 de industrii, oferim servicii de strategie și consultanță, tehnologie și operațiuni și Accenture Song - toate acestea fiind susținute de cea mai mare rețea de centre de tehnologie avansată și operațiuni inteligente din lume. Cei 721.000 de oameni ai noștri îndeplinesc în fiecare zi promisiunea tehnologiei și a ingeniozității umane, deservind clienți din peste 120 de țări. Îmbrățișăm puterea schimbării pentru a crea valoare și succes comun pentru clienții, oamenii, acționarii, partenerii și comunitățile noastre. Vizitați-ne pe accenture.ro.