La Iași și Vicovu de Sus, jud. Suceava, se inaugurează primele două centre de intervenție timpurie din România dedicate reabilitării copiilor hipoacuzici purtători de implant cohlear*.  

Finanțate prin fondul „Lumea prin Culoare și Sunet” al Fundației Orange, centrele de intervenție timpurie au fost realizate în cadrul proiectului „Bucuria Sunetelor” al Asociației persoanelor cu deficiențe de auz „Ascultă Viața!”. Parteneri în proiect sunt Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași şi distribuitorii de implanturi cohleare.

«Începutul nostru de viață în trei, ca familie, nu a fost așa cum ne așteptam, cum visam. Însă Ema ne-a demonstrat că este o învingătoare și ne-a învățat într-un an cât nu am învățat într-o viață. În acest context, echipa Liceului „Vasile Pavelcu” a jucat un rol foarte important, ajutându-ne și susținându-ne în drumul nostru nu prea ușor. Le mulțumim pentru efortul lor continuu și avem convingerea că realizarea centrului de intervenție timpurie dedicat copiiilor purtători de implant cohlear le va oferi șanse mărite de a auzi și vorbi acestor minunați copii, de a se integra în școală și societate» a povestit Andreea Ghiorgică, mama Emei, în vârstă de 1 an și 6 luni, copil cu implant bilateral.

Prin intermediul acestor centre sunt realizate structuri specializate în cadrul instituțiilor de învățământ de stat, ce beneficiază atât de echipamentele necesare derulării în bune condiții a procesului de reabilitare, cât și de un personal calificat, datorită activităților de formare cuprinse în proiect. Echipamentele speciale cu care sunt dotate centrele contribuie la stimularea auditivă și vizuală a copiilor hipoacuzici purtători de implant cohlear, permit asocierea sunetelor cu imaginile, încurajează comunicarea vocală și facilitează procesul de reabilitare. Astfel, copiii cu implant cohlear din zona Moldovei și familiile acestora vor putea să beneficieze de servicii dedicate de terapie în cele două centre de intervenție timpurie. De asemenea, în cadrul centrelor, familiile copiilor hipoacuzici candidați la implant cohlear primesc suport și informații cu privire la procesul de reabilitare și la rolul lor ca și co-terapeuți încă din momentul depistării. 

Prin intermediul proiectului, alături de inaugurarea centrelor va fi dezvoltat și acreditat un curs de specializare în reabilitarea vorbirii copiilor hipoacuzici cu implant cohlear pentru cadrele didactice din învățământul de masă din întreaga țară, se vor organiza cursuri, seminarii și workshop-uri pentru 120 de specialiști și 50 de familii, inclusiv cu participarea unor experți străini și va fi realizată o bibliotecă online ce cuprinde materiale în limba română privind reabilitarea copiilor cu implant cohlear. 
 

„Intervenția timpurie se bazează pe un parteneriat între terapeut și părinte. Rolul nostru este să ghidăm și să încurajăm părintele pe parcursul terapiei, în așa fel încât acesta să dezvolte rutine interactive cu copilul acasă sau în orice context al vieții cotidiene și să ofere copilului mediul cel mai potrivit pentru ascultare și dezvoltare a limbajului”,
a declarat Mara Potop, prof. psihopedagog Liceul tehnologic special „Vasile Pavelcu” Iași.
 

„Realizarea celor două centre de intervenție timpurie pentru copiii cu implant cohlear vine ca o urmare firească a proiectului anterior implementat începând cu anul 2015, realizat tot cu sprijinul Fundației Orange. Astfel, sperăm la o îmbunătățire a procesului de reabilitare a copiilor cu implant cohlear, implicarea familiei în acest proces, scopul final fiind reabilitarea completă și integrarea în învățământul de masă și societate a copiilor cu implant cohlear”,
a declarat Cosmin Alexandru Brașov, vicepreședinte al Asociației persoanelor cu deficiențe de auz „Ascultă Viața!”.
 

«În cei 5 ani de activitate, prin fondul „Lumea prin Culoare și Sunet” am susținut în mod constant intervenția timpurie prin dotarea a şapte spitale din țară cu aparatură de testare a auzului la nou-născut, dezvoltarea sistemelor de testare auditivă a nou-născutului în patru spitale, înființarea unui cabinet de terapie logopedică și consiliere psihologică, trei platforme online de informare și educație, realizarea de cursuri de specializare pentru profesioniști în reabilitarea copiilor cu implant și, iată acum, înființarea acestor două centre dedicate exclusiv reabilitării verbale și auditive a copiilor cu implant.»,
a declarat Amalia Fodor, director executiv Fundația Orange.
 
Proiectul „Bucuria sunetelor” are o valoare totală de 239.640 lei și este finanțat de către Fundația Orange cu suma de 167.770 de lei în cadrul fondului „Lumea prin Culoare și Sunet”. Fundația aniversează anul acesta 5 ani de la înființare, timp în care a finanțat proiecte de educație digitală, cultură, educație și sănătate pentru persoanele defavorizate în valoare de peste 3,5 milioane de euro.

*Implantul cohlear este un dispozitiv medical pentru persoanele cu hipoacuzii severe şi profunde, ce transmite semnalele necesare prin stimularea directă cu impulsuri electrice a nervului auditiv. Acest dispozitiv se implantează printr-o intervenţie chirurgicală, însă el rezolvă doar parţial deficiența de auz. După implantare, urmează un lung proces de recuperare în care pacientul învaţă să audă sunete şi apoi să vorbească prin terapie logopedică.  
 
***
Despre Asociația persoanelor cu deficiențe de auz „Ascultă Viața!”
Asociația „Ascultă Viața!” este o organizație non-guvernamentală înființată în anul 2007 pentru copiii cu pierdere severă sau profundă a auzului, cu un accent deosebt pe copiii purtători de implanturi cohleare. În prezent, Asociația „Ascultă Viața!” are un număr de 243 membri din întreaga țară: adulți cu IC, părinții copiilor cu IC și specialiști în acest domeniu.

Misiunea Asociației „Ascultă Viața!” este de a disemina informațiile despre implantul cohlear și terapia specifică de recuperare, de a informa, consilia și oferi asistență persoanelor cu implant cohlear, candidaților și familiilor acestora, de a promova drepturile persoanelor cu implant, precum și acordarea de sprijin material pentru copiii cu IC, candidați și familii, în scopul de a maximiza șansele de integrare socială a acestor copii.
 
Despre Fundația Orange 
Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. În cei 5 ani de activitate, Fundaţia Orange a investit peste 3,5 milioane de euro în proiecte de educaţie digitală pentru persoane defavorizate şi în proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro.