• Iubitorii de ciclism se pot inscrie in competitie pana pe 16 septembrie 2015;
• Valoarea totala a premiilor a crescut, fata de anul trecut, la 26.000 lei;
• Competitia de Mountain Bike „I Wheel Bike Club” din Moinesti si Zemes este sustinuta de OMV Petrom si face parte din strategia companiei de dezvoltare comunitara a zonei.
 
Aflata la a IV-a editie, organizatorii propun pentru anul acesta trei trasee de deplasare: 
• Traseul A de 10 km (dificultate medie) pentru copiii cu varste cuprinse intre 10 si 13 ani;
• Traseul B de 35 km (dificultate medie) pentru urmatoarele categorii de varsta: 14-17 ani (masculin si feminin), 18-29 ani (masculin si feminin), 30-39 ani (masculin si feminin), 40+ ani (masculin si feminin);
• Traseul C (dificultate medie sporita) pentru urmatoarele categorii: 18+ (feminin open),  18-29 ani (masculin), 30-39 ani (masculin), 40+ ani (masculin) si Elite ( masculin open si feminin open). 
 
Iubitorii de biciclete si natura vor descoperi peisaje aparte, care imbina dealurile Moinestiului si ale Zemesului, cu potecile padurilor de foioase si conifere. Concurentii experimentati isi pot testa aptitudinile si potoli setea de adrenalina in zonele mai abrupte. 
 
Inscrierea se face in limita a 250 de locuri, iar valoarea totala a premiilor este de 26.000 lei. Castigatorii vor fi premiati astfel : Loc I – 700 RON, Loc II - 500 RON, Loc III – 300 RON iar categoria Elite: Loc I -  700, Loc II – 600, Loc III – 500, Loc IV – 400,  Loc V – 300. 

Cei care doresc sa participe se pot inscrie pana la data de 16 septembrie, completand formularul de concurs de pe www.iwheel.ro
 
Suma obtinuta din inscrierile in competitie va fi folosita pentru sustinerea clubului de Mountain Bike „I Wheel Bike Club” din Moinesti si Zemes, cu scopul de a-l dezvolta si de a sprijini micii biciclisti din comunitate. Tinerii din clubul de MTB vor beneficia de echipamente sportive, iar comunitatea de activitati informativ educative adresate elevilor (scoli generale si licee) si de dotarea unitatilor de invatamant din Moinesti si Zemes cu rastele pentru parcarea bicicletelor.
 
In perioada competitiei, in localitatile Moinesti si Zemes se va desfasura si un Targ de Toamna, in cadrul caruia isi vor expune produsele antreprenorii locali. Acest lucru va duce la promovarea specificului autentic din zona, la pastrarea identitatii locale si la dezvoltarea economica a celor doua localitati.  
 
Pentru organizarea competitiei vor fi implicati peste 200 de voluntari ai Asociatiei Activ Moinesti si OMV Petrom. Veniti la Moinesti! Aici veti descoperi un tinut de basm, plin de magie si poezie si o intreaga comunitate pregatita sa va intampine.
 
Mai multe informatii despre eveniment puteti gasi pe pagina de Facebook a Asociatiei Activ Moinesti sau pe site-ul www.iwheel.ro.
 
 
Contact:
Monica Tataru 
Presedinte Asociatia Activ Moinesti
Telefon:0743989032