Asociația Prematurilor a donat la Dr. I. Cantacuzino din București, maternitate cu secție de neonatologie de grad III, 4 fotolii ergonomice, necesare pentru a demara terapia Kangaroo Care.
Astfel, ONG-ul a anunțat premiera privind implementarea acestei tehnici pentru bebelușii de la terapie intensiva și post-terapie în cadrul unui eveniment organizat pentru a marca Ziua Mondială a Prematuritatii, celebrată la nivel mondial pe data de 17 noiembrie.
Asociația Prematurilor va demara un amplu proiect de notoritate privind avantajele utilizării tehnicii “Kangaroo Care” în maternitățile din România, având în vedere că sunt foarte cunoscute beneficiile acesteia la nivel științific, emoțional dar și economic.
Campania se numește #ImbraţisareaVindecă și are menirea de a atrage cât mai mulți reprezentanți ai unităților medicale din România, care să solicite Asociației Prematurilor sprijinul în acest demers, dar și comunitățile de părinți, bloggeri și reprezentanți mass media.
„Ne bucurăm tare mult că secția de neonatologie care tratează anual peste 800 copii veniți mai devreme pe lume a ales să implementeze în unitatea lor Kangoroo Care. Dorința noastră s-a întâlnit cu inititativa lor și așa s-a întâmplat „magia”.
Cu un gram de inițiativă și un munte bunăvoință, lucrurile se întâmplă și sperăm să ajungem cu acest proiect în cât mai multe unități spitalicești și terapia să fie „ȋmbrăţişată” cu succes de cadrele medicale din întrega țara.” Diana Gămulescu – Președinte Asociația Prematurilor
Terapia Kangaroo Care scade perioada de spitalizare cu până la 50%, îmbunătățește creșterea ponderală, stabilizează ritmul cardiac, tensiunea arterială și respirația, îmbunătățește nutriția, bebelușului, scade rata mortalității și este recunoscută și pentru beneficii la nivel psihologic. Studiile spun că bebelușii care au beneficiat de terapia Kangaroo Care și prezența părinților în îngrijirea prematurului pe perioada spitalizării, au scoruri cognitive și lingvistice mai mari la vârsta de 5 ani. (Studiu publicat în J. Pediatrics 2016)
„Conectarea părinților cu copilul imediat după naștere este vitală pentru stabilirea unui contact emoțional și fizic, are efecte pozitive pe termen lung, contribuie la scăderea anxietății părinților, previne depresia post-partum, îi oferă o stare de siguranță bebeluşului”, Nina Sofian, Psiholog și Parenting Coach.
Evenimentul a fost organizat pentru cadrele medicale, copiii externați și părinții lor, precum și pentru părinții care au bebelușii internați la terapie intensivă și a fost posibil cu ajutorul sponsorului principal al Asociației Prematurilor – compania forFITOUT, prin implicarea partenerilor Yves Rocher, Himalaya, Hasbro care a oferit jucării My Little Pony, Transformers și Playdoh.
Fotografiile au fost realizate cu sprijinul Dianei Dalama , iar grafica materialelor pregătite pentru program este realizată de agenția Aimee.
Stiaţi că…
În România, 10% dintre nașterile anuale au loc înainte de termen, adică la fiecare 30 de minute, un copil vine mai repede pe lume.
14.9 milioane de bebeluși vin mai devreme pe lume, la nivel mondial, iar prematuritatea este o cauza majoră a mortalității infantile în întreagă lume, conform EFCNI.
Contactul cu pielea părintelui este unul dintre cele mai importante lucruri în recuperarea bebelușului născut prematur. Prima dată când a fost folosit ca terapie a fost acum aproape 40 de ani (1979) în Bogota, Columbia, în secțiile neonatale care au avut un deficit de incubatoare.
***
Despre Asociația Prematurilor
Despre Asociația Prematurilor
Asociația Prematurilor dezvoltă in Romania programe dedicate copiilor născuţi prematur și până la vârsta de 12 ani, părinților și personalului medical de la Neonatologie şi reunește experți din diferite discipline, părinți, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice de sănătate din Romania.