De mare impact au fost cele trei transporturi de medicamente destinate persoanelor care sufera de mastocitoza, de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. Medicamentul donat (Cromoglicat de sodiu) care este vital pentru a opri evolutia bolii, este foarte scump si nu este decontat de statul roman, nefiind pe lista medicamentelor compensate sau gratuite. In aceasta situatie multi dintre bolnavi nu au posibilitatea sa si-l achizitioneze.
Au fost insa si alte categorii de medicamente (antibiotice, antivirale, pentru afectiuni cardiovasculare sau suplimente nutritive), la fel de importante, care lipseau din spitale sau erau insuficiente si care au fost trimise catre unitatile medicale partenere in proiect, in functie de solicitarile facute de acestea.
 
“Este o mare bucurie pentru mine cand vad ca donatiile de la Baylor ajung acolo unde este mare nevoie si alina durerea celor aflati in suferinta. De asemenea am o mare satisfactie cand aud cadrele medicale ca medicamentele primite le sunt de mare ajutor pentru ca altfel ar fi trebuit sa gaseasca alte solutii pentru tratarea pacientilor, iar tratamentele inlocuitoare nu sunt la fel de eficiente”, a declarat Adelina Negulescu, ofiter de donatii.
 
Fundatia Baylor Marea Neagra deruleaza programul de donatii de medicamente in parteneriat cu Fundatia AmeriCares din Statele Unite ale Americii. Extins din 2014 catre o retea de spitale din toate zonele geografice ale tarii dupa ce, timp de aproape 10 ani a functionat doar la nivel local, programul s-a bucurat de un real succes, numai anul trecut peste 14.000 de pacienti ai unitatilor medicale beneficiind de medicamente si suplimente nutritive gratuite.