In cadrul acestui proiect laboratorul mobil Baylor se va deplasa, conform unui calendar prestabilit, in localitatile costiere ale judetului Constanta.

Astfel, in luna iunie, in fiecare zi de marti laboratorul mobil va fi prezent, in intervalul orar 10.00-15.00, in Parcul Tabacariei din municipiul Constanta, in luna iulie in Parcul Arheologic din apropierea Primariei Constanta, in august in parcul din zona Far, iar in septembrie in cel de la Casa de Cultura a Sindicatelor. In toata aceasta perioada in zilele de vineri, in functie de solicitari, unitatea mobila se va deplasa si in alte localitati costiere din judet.

Inainte de fiecare testare clientii vor beneficia de o consiliere efectuata de catre un psiholog, cu privire la infectia cu HIV si cu virusurile hepatitice B, C.
In cadrul informarii acestia vor identifica riscurile la care s-au expus, voluntar sau involuntar, de-a lungul timpului. Posibilele situatii de risc se refera la: interventii stomatologice sau chirurgicale, transfuzii de sange, riscuri profesionale-cadre medicale, contacte sexuale neprotejate intamplatoare, femei insarcinate, diagnostic de infectie cu transmitere sexuala, persoane care ofera servicii sexuale platite, utilizatori de droguri (injectabile sau prizabile), apelarea la servicii cosmetice, tatuaje, piercinguri, etc.

Sesiunile de informare facute de psihologii Baylor se vor finaliza cu distribuirea continutului prezentat pe suport de hartie, sub forma unor brosuri, pentru ca informatia sa poata fi recitita si distribuita celor interesati care nu au putut fi prezenti la intalnirea cu echipa Baylor.

De asemenea informarea cu privire la infectia cu HIV si cu virusurile hepatitice B, C se va putea realiza si pe site-ul baylor.ro.

Proiectul are in vedere cresterea responsabilitatii in privinta prevenirii imbolnavirilor si reducerea costurilor cu tratamentul.
Se estimeaza ca 2500 de persoane vor fi informate on-line cu privire la infectiile cu HIV si cu virusul hepatitic B si C si alte 1000 vor fi consiliate si testate gratuit pentru depistarea infectiilor cu aceste virusuri.

Valoarea finantarii oferite de OMV Petrom pentru acest proiect este de 5000 de euro.