In fiecare an 2000 de copii din Romania au nevoie de asistenta medicala specializata pentru investigarea si tratamentul cancerului. Un numar si mai mare de copii si familiile lor au nevoie de servicii complementare de asistenta psiho-sociala si recuperare; de suport pentru reinsertia scolara.
Cele mai semnificative provocari in asistenta copilului cu cancer din Romania sunt : intarzierea diagnosticului (prezentarea in stadii inaintate cand sansele de vindecare sunt reduse), lipsa de continuitate in asigurarea unor medicatii specifice (datorita fluctuatiilor pe piata medicamentului in Romania), deficitul de personal in sectiile de oncologie-pediatrica, bariere administrative la accesarea in timp util a unor investigatii si terapii de specialitate, lipsa de continuitate in ingrijirea de specialitate pentru adolescentii si tinerii care implinesc 18 ani pe parcursul bolii, lipsa unui sistem de suport psiho-social coordonat si cuprinzator - conform standardelor europene pentru asistenta copiilor cu cancer.
Ca raspuns la aceste provocari a fost lansata in februarie 2015 Coalitia pentru Cauza Copilului cu Cancer, care reuneste 18 organizatii non-guvernamentale active in beneficiul copiilor cu cancer si care are ca misiune sa contribuie la imbunatatirea supravietuirii si a calitatii vietii copiilor cu cancer din Romania prin influentarea politicilor de sanatate si dezvoltarea resurselor pentru standarde optime de asistenta.
In anul 2015 a fost initiata o campanie de advocacy care a deschis un dialog continuu si sustinut cu factorii de decizie pentru asistenta –medicala a copiilor cu cancer: Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
In acest context, in ultimul an au fost mobilizate resurse fara precedent pentru imbunatatirea asistentei copilului cu cancer:
• a fost initiat de catre Ministerul Sanatatii un amplu proiect de dotare tehnica si instruire in oncologia pediatrica prin intermediul mecanismului financiar norvegian;
• a fost introdusa in propunerile Ministerului Sanatatii pentru legea salarizarii incadrarea sectiilor de oncologie pediatrica in categoria sectiilor cu conditii de dificultate sporita;
• a fost introdus in planul de prioritati strategice ale Ministerului Sanatatii un subprogram specific dedicat copiilor cu cancer.
Dezbaterea organizata in 15 februarie a.c. a beneficiat de prezenta Dlui Vasile Ciurchea, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate , a specialistilor CNAS pentru programe de sanatate, a reprezentantilor Ministerului Educatiei si Cercetarii , Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului , profesionisti din sanatate si membri ai ONG implicate in asistenta copilului cu cancer, mass-media. Au fost punctate progresele realizate si problemele in curs de rezolvare si a fost reafirmat angajamentul tuturor actorilor – cheie de a continua si in perioada urmatoare efortul comun pentru a asigura standarde optime de ingrijire copiilor cu cancer din Romania.
Coalitia pentru Cauza Copilului cu Cancer a fost initiata de Societatea Romana de Onco-Hematologie Pediatrica impreuna cu Asociatia Little People Romania, Asociatia P.A.V.E.L si Centrul de Resurse pentru Participare Publica, prin proiectul “Dezvoltarea capacitatii societatii civile din Romania pentru sustinerea cauzei copiilor cu cancer”, finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Societatea Romana de Onco-Hematologie Pediatrica asigura in prezent secretariatul Coalitiei.
Mai multe informatii despre cancerul la copil si despre Coalitie pot fi gasite pe pagina de web www.cancerlacopil.ro