Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București a înregistrat în ultimii trei ani peste 200.000 de pacienți din întreaga țară, numărul lor crescând constant din 2015, când a fost dotată cu echipamente medicale și mobilier specific, prin proiectul finanțat de Fundația Vodafone România. Față de aproximativ 40.000 de urgențe pediatrice gestionate în medie, anual, înainte de implementarea proiectului, numărul pacienților care beneficiază acum de îngrijire în noua unitate este mai mult decât dublu. În prezent, aici sunt consultați, investigați și tratați între 250 și 350 pacienți pe zi.
 
Dotarea noii unități, realizată prin parteneriatul cu Fundația pentru SMURD, a însemnat o investiție totală de peste 330.000 de euro, din care suma asigurată prin finanțarea Fundației Vodafone România a fost de 300.000 de euro. Prin acest proiect, capacitatea disponibilă a fost mărită de la 7 la 20 de paturi de spital, numărul de copii care pot fi tratați zilnic în cadrul unității crescând astfel cu peste 320%, de la 125, la 400 de pacienți. Printre echipamentele achiziționate în 2015 se află un sistem de monitorizare a funcțiilor vitale, două electrocardiografe portabile, un defibrilator cu pacemaker extern, un dispozitiv medical de triaj, un ventilator pentru camera de resuscitare, o masa încălzită pentru resuscitare nou-născuți si un ecograf Doppler. 
 
Datorită noilor echipamente, s-au îmbunătățit, de asemenea, condițiile de lucru ale personalului și calitatea actului medical. În prezent, la unitatea Spitalului „Grigore Alexandrescu” sunt preluate urgențe pediatrice atât din București, cât și din întreaga țară. Până acum, spitalul a semnat acorduri de colaborare pentru transferul interclinic al pacienților cu peste 40 de unități sanitare din toate regiunile țării. Succesul proiectului derulat prin parteneriatul dintre Fundația Vodafone România și Fundația pentru SMURD a fost urmat de alte achiziții derulate în perioada 2017-2018, pentru completarea dotării cu echipamente, realizate cu sprijinul Ministerului Sănătății.
 
Fundația Vodafone România a început colaborarea cu spitalul în 2013, cu un proiect finanțat prin programul „Fondul pentru fapte bune”, în valoare de 53.000 de euro, prin care a fost modernizată, reabilitată și echipată Secția de terapie intensivă nou-născuți. În 2014, colaborarea a continuat prin achiziționarea unui ecocardiograf ultraperformant, modelul Electric Vivid S5, în valoare de 51.000 euro, pentru Secția Pediatrie II. Această achiziție a rezolvat la acel moment situația dificilă a copiilor care, în lipsa echipamentului, erau redirecționați către Spitalul Marie Curie, unde lista de așteptare ajunsese la 5 luni.
 
***
Fundaţia Vodafone România
este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

Website l Blog l Facebook

Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, care are ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor. Fundația pentru SMURD derulează proiecte destinate construcţiei unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatiapentrusmurd.ro