Lansat de Fundația Policlinici Sociale Regina Maria în parteneriat cu C&A România, programul-pilot de suport psihologic pentru pacientele bolnave de cancer și mamele cu copii bolnavi de cancer continuă în 2017 în București, iar din luna mai va putea fi accesat și în Ploiești. Grupul suport este o modalitate de a intermedia contactul și schimbul de experiență al supraviețuitorilor și familiilor acestora în lupta împotriva acestei boli și se axează pe nevoia de sprijin și ajutor reciproc. 

Anual, în România sunt diagnosticate aproximativ 80.000 de cazuri noi de cancer și aproape 30.000 de decese sunt provocate de această boală. Cancerul s-a dovedit a fi o provocare majoră nu doar pentru femeia supraviețuitoare, cât și pentru familie și prietenii săi, în această situație sprijinul emotional și social dovedindu-se la fel de important ca și tratamentul oncologic de specialitate. Astfel, grupurile de sprijin devin o alternativă viabilă și crează un cadru care oferă membrilor posibilitatea de a împărtăși temerile și grijile cu alte persoane care au experiențe similar sub supravegherea și facilitarea unei echipe de psihologie.

În perioada mai 2016- martie 2017, 96 de paciente au fost beneficiare ale grupului de suport lansat în București și coordonat de către psihologul Lidia Stoica și  echipa de voluntari și parteneri: Dr. Catalin Costovici (Oncologie medical – Expert DOC), Prof Dr Pavel Chirila (Medicina naturistă), Dr Ana Maria Florescu (Kinetoterapie și Fizioterapie), Dr. Ina Petrescu (Chirurgie plastică), Dr Dragos Zamfirescu (Chirurgie plastică), Dr. Cristina Pavel (Apiterapie, Fitoterapie, Aromaterapie), Dr. Mircea Goncu (Oncologie), Dr. Dorina Vasile (Oncologie) și Andreea Simona Coste (Antrenor sportiv). Mulțumită rezultatelor înregistrate și a cererilor venite la nivel national, programul continuă în București și va începe si la Ploiești. 

“Solicitările de extindere a programului au fost primite încă de anul trecut, de la lansarea programului-pilot în București, iar cu ajutorul unei paciente am reușit să dezvoltăm o comunitate de persoane în Ploiești care să devină beneficiarele primelor grupuri de sprijin. Cu acestea ne vom întâlni bilunar, pe parcursul a 4 luni și, cu sprijinul unei echipe de psihologi, vom organiza discuții de împărtășire a experiențelor emoționale, activități de informare cu rol educativ, dar și întâlniri cu specialiști în domenii precum oncologie, radioterapie, kinetoterapie, fizioterapie, psihologie și terapii complementare”
, a declarat Lidia Stoica, psiholog clinician și coordonatorul programului Restart la Viață.

Obiectivele programului de suport psihologic sunt: reducerea izolării sociale și a stării de anxietate a supraviețuitoarelor, creșterea nivelului de informație asupra bolii, creșterea abilităților de comunicare, diminuarea stării de epuizare fizică, mintală și emoțională, precum și formarea de strategii de acceptare a bolii și de luptă împotriva acesteia sau reducerea stresului. 

Programul este gratuit pentru pacientele fără venituri și fără asigurări medicale, cu sprijinul finanțării din partea C&A România, pentru pacientele cu venituri mai mici de 1600 lei, tariful unei ședințe este cuprins între 20 și 40 lei, iar pentru beneficiarele cu venituri peste 1.600 lei, costul unei ședințe este de 80 lei. 

Înscrierea beneficiarelor se face pe bază de solicitare pe email sau telefon: 0720.655.618, lidia.stoica@fundatiareginamaria.ro.
 
“Restart la Viața” face parte dintr-o serie de programe medicale-pilot realizate cu sprijinul C&A România în Policlinica Socială Baba Novac, printre care programul pentru sănătatea femeii – investigații și tratament pentru 250 de femei cu boli cronice, dar și screening ginecologic și senologic – și  programul “Dentist pentru copiii pacienților sociali” în cadrul căruia circa 80 de copii au beneficiat de tratament stomatologic gratuit. 

###
Fundaţia Policlinici Sociale Regina Maria este o organizație neguvernamentală care oferă, de peste 6 ani, o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri şi asigurări medicale si la preturi foarte mici persoanelor cu venituri sub 800 de lei/luna. 

Policlinica Socială Baba Novac este un program dedicat persoanelor fără venituri, lansat de Fundația Policlinici Sociale Regina Maria în 2011. Numărul pacienților care au nevoie de aceste servicii a crescut foarte mult de la an la an, iar anul trecu, cu sprijinul companiilor și a donatorilor individuali și cu servicii stomatologice gratuite dedicate copiilor pacienților sociali și  un grup de suport psihologic pentru pacientele bolnave de cancer. Astfel, au fost acordate 5.640 de consultații, din care 1.791 de consultații de medicină internă, 2622 de stomatologie, 296 de ginecologie și 241 consultații psihologice.