Caravana pentru control gravide și mame aflate în risc a vizitat, în perioada septembrie 2019-februarie 2020 - 12 localități din 5 județe ale tării, cu frecvența 1 localitate/săptămână: Clejani, Buturugeni și Florești din județul Giurgiu, Bărbulești, Tăndarei și Traian în județul Ialomița, Năsturelu județul Teleorman, Spanțov, Gălbinași și Modelu județul Călărași și Piteasca și Sintești județul Ilfov. Cele mai multe gravide beneficiare au fost în județele Ialomița – 76 gravide și în județul Giurgiu – 51 gravide. Au existat și localități cu puține gravide care s-au prezentat la control la prima vizită sau cu un număr mic de gravide prezente în localitate (chiar dacă erau înscrise pe lista medicului de familie sau a mediatorului sanitar, erau plecate în alte localități sau în străinătate) și am fost nevoiți să excludem acele comunități pentru revenire.
 
Consultațiile s-au desfășurat în cabinetele medicale sau dispensarele din localitățile vizitate, cu ajutorul medicilor de familie, asistenților comunitari și mediatorilor sanitari și al primăriilor care ne-au pus la dispoziție spațiile aflate în administrarea lor. 
 
În total au fost efectuate 226 controale pentru 193 de gravide, din comunități defavorizate, care au beneficiat de control al sarcinii și ecografie de specialitate, în funcție de gradul de graviditate în care se aflau. 33 dintre ele au beneficiat de control de câte 2 ori, adică aprox. 17% dintre ele. Cele mai multe dintre gravidele beneficiare erau în trimestrul III de sarcină și au născut până la a doua vizită a caravanei în localitatea lor.
Limitele de vârstă pentru beneficiarele caravanei au fost 13 și 43 de ani, cu o medie în jur de 22- 23 de ani, dar gravide care se aflau deja la a 3-a sau a 4-a sarcină la această vârstă.

Recordurile absolute și cazuri particulare: 
• Gravida de 31 de ani care era deja bunica
• Femei care au născut primul copil la 12 ani
• 10 cazuri de gravide la 13-14 ani (5%)
• Gravide minore, de 16-17 ani aflate la a doua sarcină sau a treia sarcină
• 70% din gravidele consultate se aflau la prima ecografie, chiar dacă nu erau la prima sarcină.
• 80% din gravidele beneficiare ale proiectului au abandonat scoala înainte să finalizeze ciclul gimnazial, multe dintre ele fiind chiar analfabete, aveau nevoie de sprijin pentru a înțelege ce scrie în fisa medicală sau pe rezultatul ecografiei.

“Au fost și câteva cazuri speciale, în care s-au depistat sarcini oprite din evoluție, sarcină gemelară, afecțiuni ale fătului sau probleme cu privire la lichidul amniotic sau risc de naștere prematură. De fiecare data echipa medicală a oferit indicații pentru analize/controale suplimentare sau intervenții terapeutice, după caz. De asemenea, au fost câteva cazuri când gravidele au fost atenționate de risc de diabet gestațional sau tensiune arterială ridicată, li s-a explicat situația și au fost îndrumate către controale de specialitate” - 
Adina Clapă – Coordonator proiect.
 
Deplasări caravana control gravide
Clejani ( Giurgiu) – 17 gravide
Bărbulești (Ialomița)- 11 gravide
Năsturelu (Teleorman) – 7 gravide
Spanțov (Călărași) – 11 gravide
Piteasca (Ilfov) – 3 gravide
Tăndărei (Ialomița) – 11 gravide 
Gălbinași (Călărași) – 7 gravide
Buturugeni (Giurgiu) – 8 gravide
Sintești (Ilfov) – 6 gravide
Clejani (Giurgiu) – 20 gravide (12 revenire)
Bărbulești ( Ialomița) – 18 gravide (3 revenire)
Spanțov (Călărași)- 12 gravide (3 revenire)
Gălbinași (Călărași) – 7 gravide ( 2 revenire)
Tăndărei (Ialomița) – 13 gravide ( 5 revenire)
Modelu (Călărași) – 10 gravide
Traian (Ialomiță) – 18 gravide
Florești (Giurgiu) – 11 gravide
Buturugeni (Giurgiu) – 9 gravide (2 revenire)
Nasturelu (Teleorman)- 8 gravide
Bărbulești ( Ialomiță) – 19 gravide (6 revenire)

Asociația Prematurilor a dat startul Caravanei pentru Monitorizarea Gravidelor și a Mamelor cu risc, cu sprijinul finanțării oferite de Kaufland România prin programul În Stare de Bine și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Despre proiect
Odată cu deplasarea în mediul rural a acestei caravane dotată cu toate echipamentele necesare în monitorizarea sarcinii și cu personal medical de specialitate, femeile care înregistrează sarcini cu risc vor primi tratamentul medical necesar. Ecograful achiziționat pentru derularea proiectului este dotat cu sonda abdominală și vaginală, ceea ce permite atât depistarea sarcinilor cu risc de prematuritate, cât și eventuale malformații ale fătului. Aproximativ 18.000 de copii se nasc în România înainte de termen, unul la fiecare 30 de minute.

Proiectul vizează creșterea șansei la viață și sănătate pentru copiii din localitățile rurale defavorizate din județele menționate printr-o intervenție care țintește principalele cauze ale mortalității infantile:
- lipsa de acces a mamelor din mediul rural la servicii medicale de monitorizare a sarcinii,
- lipsa de informare cu privire la îngrijirea în sarcina și îngrijirea nou-născutului, 
- nașterea prematură și deficiențele sistemului sanitar românesc care nu are la acest moment capacitatea de a prelua toate cazurile de nou-născuți aflați în risc.

Conform datelor Centrului Național pentru Statistică și Informatică în Sănătatea Publica cu privire la mortalitatea infantilă la nivelul anului 2017, 1360 de nou-născuți au murit în România înainte de a împlini vârsta de 1 an. Din totalul acestora, doar în 129 din cazuri (9.5%), mamele au beneficiat de toate controalele pe perioada sarcinii. În cazul a 285 mame (22%), au fost efectuate mai puțin de 4 controale, iar alte 358 femei (26.3%), nu au fost consultate niciodată de un medic pe perioada sarcinii. 

Deși studiul relevă că majoritatea deceselor au avut loc în spital, în lipsa monitorizării sarcinilor, maternitățile nu pot să modifice această situație decât în mică măsură. În plus, prematuritatea s-a dovedit un diagnostic favorizant pentru 32% din copiii care nu au supraviețuit primului an de viață. 
#prevenție #caravanagravide #prematuritate #AsociațiaPrematurilor #implicareafacediferența #instaredebine #kaufland #fdsc 

***
Despre Asociația Prematurilor
Asociația Prematurilor dezvoltă în România programe dedicate copiilor născuți prematur, părintilor și personalului medical de la Neonatologie și reunește experți din diferite discipline, părinti, reprezentanți din mass-media și VIP-uri pentru a ȋmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din România.
Asociația Prematurilor este singurul ONG din România pe prematuritate acreditat în conformitate cu prevederile Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România. În ianuarie 2020, Asociația Prematurilor a fost premiata în Germania, de către EFCNI, pentru implicarea în proiecte de filantropie și pentru rezultatele obținute în Romania în cauza prematuritatii.

Asociația Prematurilor este membră EFCNI, European Foundation for the Care of Newborn Infants – singura organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și ale nou născuților și reunește organizații de părinti din întreaga lume, cadre medicale din diferite specialități, având că scop comun îmbunătățirea pe termen lung a sănătății acestora, prin programe de prevenție, tratament, îngrijire și suport celebrează și în România Ziua Mondială a Prematurităţii.