Organizația Salvați Copiii România a accelerat în 2019 programul de combatere a mortalității infantile, capitol care încă plasează România pe primele locuri în Uniunea Europeană, din cauze în general prevenibile sau tratabile. Astfel, în urma datelor centralizate transmise de medicii din București și Ilfov, au fost dotate constant, 13 instituții medicale, în ultimi 8 ani de zile, cu echipamente medicale în valoare totală de peste 960.000 de Euro. Doar în anul 2019 au fost donate 15 echipamente performante în valoare de 236.306 Euro.
 
Dintre cele 13 maternități, 7 sunt de grad trei și deservesc întreaga regiune, aici ajungând prin transfer cazurile cu patologii severe. 
 
Principala cauză a mortalității infantile este prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mari șanse de supraviețuire și recuperare, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziție aparatură medicală adecvată unei intervenții rapide. 
 
Medicul Gheorghița Sardescu, șef secție neonatologie Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantilimon, explică de ce este crucial ca maternitatea să fie dotată cu aparatură vitală, prezentând cazul unei fetițe pe care a salvat-o și care luna aceasta a împlinit șase luni: „S-a grăbit puțin și a venit pe lume în iunie 2019, la doar 28 de săptămâni. Cu o greutate de 900 grame, prezentație pelviană, a venit pe lume prin cezariană, oligoamnios și a primit o notă foarte mică la naștere. Starea ei a fost foarte gravă, a fost necesară ventilație mecanică șase zile invaziv și 20 zile non-invaziv. Evoluția în următoarele săptămâni a fost surprinzătoare și doar o enteropatie a prelungit spitalizarea ei pentru trei luni. Dar era ceva la care ne așteptam să apară având în vedere circumstanțele perinatale. Este greu, poate chiar imposibil să descriem în cuvinte toate etapele prin care trec acești copii. Pare a fi imposibil și să treci peste un astfel de început. Vă cerem ajutorul să ne susțineți în continuare pentru dotarea maternităților cu aparatură medicală performantă pentru că avem toți nevoie de speranță, iar nou-născuții prematur au nevoie de noi toți.”
 
În ultimii opt ani, Salvați Copiii România a investit peste cinci milioane de Euro în dotarea a 96 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării cu 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 72.000 de copii.
 
O parte din aceste fonduri a fost colectată din solidaritatea companiilor care au înțeles că sprijinirea maternităților din România este o prioritate socială. 
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: „Când ne-am pus în slujba maternităților, înțelegând că marile drame ale nou-născuților sunt cauzate de aparatura medicală deficitară, am pornit la drum singuri. Ni s-au alăturat imediat medici dedicați și, treptat, susținători și parteneri sociali, pe care mizăm în continuare.
 
De aceea este atât de important acest mecanism de direcționare a 20% din impozitul pe profit, pentru că înseamnă implicare și efort conjugat.”
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere în implicarea companilor în direcționarea a 20% din impozitul pe profit. Dacă în anul 2012, 125 de companii au direcționat 20% din impozitul pe profit către Organizația Salvați Copiii România, în anul 2018, 190 de companii au decis să se implice în dotarea maternităților și a secțiilor de neonatologie, prin sprijinirea programului Salvați Copiii. 

Statistica ANAF mai arată că:
• Din suma totală de 16.392.712.985 de lei, reprezentând valoarea impozitului pe profit în anul 2018, doar 8% au fost direcționați prin prevederea 20%. În acest fel, în proporție covârșitoare, fondurile astfel rezultate au rămas în administrarea statului. 
 
• Doar una din 63 de întreprinderi micro, mici şi mijlocii (IMM) a direcționat 20% din impozitul pe venit către cauze sociale, așa cum permite legea: dintre cei 539.709 de contribuabili impozitați pe veniturile microîntreprinderilor, doar 8.564 au ales să direcționeze o parte din bani către acte de sponsorizare, proporția fiind foarte mică. Astfel, din suma totală de 2.612.626.074 de lei, doar 0,3% au fost investiți în programe în beneficiul societății.
 
Deși direcționarea a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale este la latitudinea operatorilor comerciali, mulți dintre aceștia nu utilizează acest instrument crucial pentru sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile.
 
Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. 

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca contractul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei aici

Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcționată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2019.

***
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii România și-a asumat din 2010 o contribuție importantă pentru reducerea mortalității infantile în România printr-un program amplu, național, desfășurat prin mai multe componente care vizează, deopotrivă, dotarea maternităților cu echipamentele medicale necesare îngrijirii copiilor născuți prematur, dezvoltarea rețelelor specializate de suport pentru mame și copii la nivelul comunităților rurale, pregătirea cadrelor medicale și implicarea specialiștilor în îmbunătățirea politicilor publice și a serviciilor privind sănătatea mamei și copilului.