Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, unde anul trecut s-au născut 1.207 copii, va fi dotată cu un incubator performant și un monitor de funcții vitale, în valoare totală de 10.000 de euro, fonduri obținute în urma unei acțiuni ample de voluntariat a Grupului CEZ în România, esențială atât sistemului sanitar, cât și solidarității sociale, fundamentul oricărei reforme consistente.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat necesitatea de a continua dotarea maternităților, precum și a secțiilor de terapie neonatală și de pediatrie:
 
“Pandemia a vulnerabilizat suplimentar un sistem care avea deja probleme cronice, printre care cele legate de finanțarea deficitară și de dotarea precară cu aparatură medicală performantă. Componenta de intervenție este vitală. Solidaritatea socială este primul pas spre vindecare și asumare și cel mai bun instrument de a pune presiune pe autorități, să stabilească priorități de finanțare care să răspundă nevoilor sociale”.

“Mulțumim Salvați Copiii, voluntarilor și angajaților CEZ pentru susținere, este o investiție importantă pentru noi, mai ales în aceste momente dificile, în care numărul în creștere al cazurilor cu complicații, respectiv învechirea și uzarea aparaturii fac ca echipamentele să fie insuficiente și depășite, din punct de vedere al standardelor europene. Anul trecut s-au născut 123 de prematuri, iar alți 124 de nou-născuți au avut nevoie de îngrijiri de lungă durată, din acest motiv ne dorim foarte mult să le oferim un mediu cât mai plăcut, care să le ofere siguranță atât lor, cât și părinților”, a declarat dr. Andreea Frățilă, șef secție neonatologie, Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin.

„La sfârșitul anului trecut ne-am luat angajamentul că vom achiziționa un incubator pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, un echipament atât de important pentru creșterea șanselor copiilor născuți prematur. Mă bucur să celebrăm încă o promisiune respectată. Acest lucru a fost posibil datorită generozității și profesionalismului unei echipe unite. Le mulțumesc voluntarilor, donatorilor externi, partenerilor de la Salvați Copiii România, precum și cadrelor medicale care zi de zi schimbă în bine destinele familiilor din comunitatea noastră.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

În perioada 11-22 decembrie 2020, pentru a marca Ziua Internațională a Voluntarilor, Grupul CEZ în România a demarat o campanie prin care atât angajații CEZ, cât și publicul larg să aibă posibilitatea de a se   implica social, pentru salvarea copiilor prematuri. Mobilizarea acestora a contribuit la strângerea de fonduri în vederea achiziționării de aparatură medicală performantă, fără de care medicii nu ar putea salva viețile copiilor născuți prematur sau a celor cu patologii severe. Doar din donațiile generate pe site-ul Galantom.ro s-au strâns 18.840 de lei, prin efortul celor 135 de donatori. Parteneriatul dintre Salvați Copiii și Grupul CEZ a fost demarat în anul 2020, când 450 de copii care provin din medii defavorizate au beneficiat atât de tablete, cât și de internet pentru a își continua studiile, în timpul pandemiei.
 
Organizaţia Salvaţi Copiii România a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei. Primele intervenţii de urgenţă au fost făcute în județul Mureș, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureş, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean Mureș și în București, la Maternitatea Bucur, în valoare totală de 180.000 Euro.

În prima parte a anului 2021,  vor fi dotate 10 unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro.

ZID PENTRU SPITALE, cu 3,5% din impozitul pe venit

Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5%  din impozitul pe venit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro, pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante.
Termenul limită de depunere este 25 mai, iar formularul se poate descărca de aici.

***
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

De 31 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.570.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre Grupul CEZ în România


Grupul CEZ în România este reprezentat prin 9 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power și CEZ ESCO România.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.

După procesul de separare a activităţilor (unbundling) încheiat cu succes în anul 2017, Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.

CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeste 1,3 milioane de clienţi.

Grupul CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde euro şi contine 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfărşitul anului 2012.

Totodată, începând cu 2011, Grupul CEZ în România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.