Asociația Semper Musica împreună cu Asociația Sens Pozitiv și Asociația Pacienților din Galați lansează TratamentARV.ro, prima platformă din România care arată în timp real și public care sunt spitalele din țară în care lipsește medicația anti-HIV. Platforma a fost posibilă prin sprijinul oferit de ViiV Healthcare UK.
 
TratamentARV.ro cuprinde toate spitalele și clinicile de boli infecțioase din România care tratează persoanele HIV pozitive. Utilizând platforma, pacienții care trăiesc cu HIV pot semnala lipsa medicamentelor anti-HIV din spitalul în care sunt tratați sau alte nereguli în legătură cu tratamentul. Sesizările primite de la pacienții cu HIV sunt apoi verificate și consemnate pe hartă, în dreptul fiecărei unități medicale. Platforma cuprinde și informații despre cum se manifestă COVID-19 la persoanele care trăiesc cu HIV și cum pacienții cu HIV se pot proteja în această perioadă de pandemie. 
 
Proiectul vine în contextul în care, conform UNOPA, prin studiul “Tratamentul ARV în România. Încotro?”, încă din 2004 au existat și există în continuare întreruperi ale tratamentului anti-HIV, într-o măsură mai mare sau mai mică, fapt ce influențează starea de sănătate a pacienților cu HIV.

“Odată ce tratamentul anti-HIV este început, acesta nu mai trebuie întrerupt niciodată. Dacă pacientul nu are posibilitatea să ia toate dozele, virusul dezvoltă rezistență la tratamentul pe care îl urmează și va trebui să îi fie înlocuit. În România, în loc ca un pacient cu HIV să urmeze o schemă de tratament ani de zile, persoanelor HIV pozitive le sunt schimbate adesea schemele de tratament. Acest lucru se datorează lipsei medicației anti-HIV din spitale și nu este deloc recomandat, precum în cazul altor afecțiuni.”
menționează Alina Dumitriu, Director, Asociația Sens Pozitiv.
 
„TratamentARV.ro conține date la zi legate de lipsa medicației anti-HIV și în același timp, va arăta istoricul lipsei tratamentului din farmaciile fiecărui spital, dându-ne posibilitatea să înțelegem pe termen lung dimensiunea și implicațiile acestor probleme. Datele colectate de platformă vor fi importante atât pentru ONG-urile care activează în domeniu și activitatea lor de lobby, cât și pentru autorități, în încercarea de a soluționa întreruperile constante ale tratamentului anti-HIV ” a spus Alexandru Gheorghiu, Președintele Asociației Semper Musica.
 
***
Asociația Semper Musica este una dintre cele mai active organizații din România din domeniul prevenirii HIV, cu activitate în peste 45 de comunități din țară. În 2014, Asociația Semper Musica devine prima organizație din țară finanțată de Fundația MTV Staying Alive din America, iar în 2016, eforturile asociației din domeniul prevenirii HIV sunt recunoscute prin câștigarea Premiului I la Gala Societății Civile – Proiecte pentru tineret. În 6 ani de activitate în domeniul prevenirii HIV, Asociația Semper Musica a informat direct, legat de infecția cu HIV și contracepție, peste 45.000 de liceeni și tineri, peste 2000 de tineri de la nivel național beneficiind de consiliere specifică online și gratuită.