Victor Ponta, Primul-ministru al Romaniei
Maria Damanaki, Comisia Europeana - Directia Generala Afaceri Maritime si Pescuit
Stimate domnule Ministru Daniel Constantin,
Programul Operational pentru Pescuit reprezinta una din sansele reale de dezvoltare a Romaniei atat in domeniul piscicol, cat si pentru zonele, preponderent sarace, in care aceasta activitate este larg raspandita.
Romania are unul dintre cele mai mari bugete din UE alocate pentru Programul Operational pentru Pescuit, in valoare de 307.618.942,7 Euro, insa pana acum a dat dovada de o crasa incapacitate de a absorbi aceste fonduri, problemele cu care se confrunta autoritatea de management ducand la exasperare Directia Generala pentru Pescuit a Comisiei Europene.
Cu o foarte mare intarziere, in aceasta vara s-au lansat in cele din urma mai multe apeluri de proiecte si ghidurile aferente acestora. In acest sens va semnalam un lucru extrem de grav care saboteaza din start acest pas inainte. Este vorba de prevederea conform careia bugetul de salarii nu poate depasi 1% din totalul eligibil al proiectului. Aceasta restrictie face imposibila implementarea proiectelor ce vor fi finantate in cadru POP.
Daca, de exemplu, cineva ar accesa un proiect de 1.000.000 Euro, bugetul de salarii ar fi de 10.000 de Euro. Pentru un proiect care se intinde pe 2 ani ar insemna 416 Euro/luna total fond salarii, ceea ce in suma neta ar insemna aproximativ 250 Euro pe luna pentru toata echipa de management a proiectului. Un proiect de 1 milion Euro este totusi un proiect complex care are nevoie la un nivel minim de manager de proiect, asistent de proiect, contabil, expert pentru achizitii publice, ceea ce ar rezulta in medie aproximativ 63 de euro net/ persoana / luna. Nu mai vorbim de faptul ca pentru aceasta munca este nevoie de persoane calificate, care isi asuma o mare raspundere prin administrarea unui astfel de proiect.
Bunele practici in domeniu stabilesc praguri de 15-20 % din valoarea eligibila a proiectului pentru fondul de salarii, mergand pana la procente mai mari in cazul proiectelor mai mici. Mentionam faptul ca insisi reprezentantii Comisiei Europene au sesizat faptul ca aceasta prevedere va avea consecinte negative asupra capacitatii de a gestiona aceste fonduri.
In aceste conditii va rugam sa rectificati de urgenta aceasta prevedere care va ingropa orice initiativa de a aplica si a administra un astfel de proiect in condiÈii de eficienÈa. Practic este o invitatie la deturnare de fonduri si evaziune fiscala. Speram ca nu veti accepta sa fiti partas la aceasta actiune de ingropare a Programului Operational pentru Pescuit.
Semneaza:
Asociatia Salvati Dunarea si Delta
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Coalitia pentru Fonduri Structurale din Romania
Patronatul Pestelui din Romania
Asociatia Nationala a Producatorilor din Pescarie "ROMFISH"
FLAG-uri:
Asociatia pentru Dezvoltare Durabila ,,Prut â Dunareâ Galati
Asociatia "Dunarea Calaraseana"
Asociatia Bazinul Siretului
Asociatia Grup Local Pescaresc âCalafatâ
Asociatia ,,Grup Local Dobrogea Sudâ
Asociatia ,,Grup Local pentru Promovarea Dezvoltarii Integrate a Zonei Pescaresti a Judetului Brailaâ
Asociatia Grup Local pentru Pescarie Durabila in Delta Dunarii
Asociatia ,,Pastravarii Fagarasului"
Asociatia Grupul Local de Pescuit Dunare Calarasanu
Asociatia Grup Local Prietenii Pescarilor Olteni
Asociatia Grupul de Actiune Locala pentru Pescuit Dunarea de Sud
Asociatia Grup Local Pescaresc Botosani
Asociatia Grup Local Pescaresc âLarga Jijiaâ Iasi