Habitat for Humanity România și Fundația BricoDépôt au selectat primele 20 de familii ale căror locuințe vor fi reabilitate până la finalul lunii aprilie, în cadrul inițativei „Reclădim vieți. Un proiect pentru cei mai vulnerabili în fața pandemiei”. Proiectul a fost lansat la finalul anului 2020 și trage un semnal de alarmă asupra nevoii de locuințe decente la nivel național.
 
Scopul proiectului este îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru 30 de familii vulnerabile din județele Iași, Neamț și Prahova. Inițiativa este cu atât mai necesară în contextul pandemic, când familiile care locuiesc în case improprii sunt lipsite de apărare în fața virusului COVID-19. 
 
Proiectul este finanțat integral de Fundația BricoDépôt, printr-o contribuție financiară de 300.000 lei și va fi implementat de Habitat for Humanity România. 
 
Familiile selectate beneficiază de venituri foarte reduse și provin din două comunități dezavantajate – comuna Valea Seacă, județul Iași și comuna Tazlău, județul Neamț. Acestea locuiesc în case construite pe structuri improvizate, nesigure sau care necesită reparații urgente. Pentru identificarea comunităților vulnerabile au fost implicate autoritățile locale din cele două județe, iar în perioada următoare vor fi selectate alte 10 familii din județul Prahova.
 
Situația locuințelor improprii din România este alarmantă. Coform studiului „Dacă pereții ar vorbi”, despre calitatea condiţiilor de locuit, realizat de Grupul Kingfisher, 50% dintre români locuiesc în case improprii (prea mici, insuficient încălzite, cu mucegai, acces precar la grup sanitar sau utilități de bază), ȋn timp ce 39% locuiesc ȋn case cu probleme semnificative, iar dintre aceştia, 75% consideră că nu au deloc sau au prea puțin sau control asupra situaţiei. Pentru 34% dintre respondenți, condițiile improprii de locuit au devenit și mai presante odată cu adoptarea măsurilor de izolare în pandemie.
 
 „La Habitat for Humanity România lucrăm pentru o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent. Prin proiectul Reclădim vieți, realizat cu ajutorul Fundației BricoDépôt, nu vom schimba o lume întreagă. Însă vom schimba lumea unei familii, a unui copil care va învăța mai bine la școală, pentru că în camera în care își face temele va fi cald, iar pereții nu vor mai fi pătrunși de mucegai. Ne dorim prin această inițiativă să tragem un semnal de alarmă asupra nevoii de locuințe decente la nivel național și, totodată, să îi îndemnăm și pe ceilalți să se alăture efortului nostru de a oferi cât mai multor familii acces la locuire decentă.”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România
 
„Prin proiectele Fundaţiei BricoDépôt, ne dorim să contribuim la schimbarea realității triste ȋn care prea mulţi oameni ȋncă nu ştiu ce ȋnseamnă cu adevarat acasă, iar parteneriatul cu Habitat for Humanity România este un pas important, cu atât mai mult cu cât, contextul actual a accentuat consecinţe negative ale condiţiilor improprii de locuit asupra calității generale a vieții.”,  spune Ştefan Urziceanu, manager al Fundaţiei BricoDépôt şi consilier CSR ȋn cadrul Brico Dépôt România.
 
În lunile martie și aprilie vor fi realizate lucrări de reabilitare la cele 20 de locuințe, urmând ca la finalul proiectului, familiile să aibă un spațiu adecvat și sigur unde să locuiască. Lucrările vor fi efectuate de echipa de constructori Habitat for Humanity România și presupun intervenții precum: înlocuire tâmplărie, reparații acoperiș, finisaje interioare (tencuieli, zugrăveală, pardoseală), montare sistem de încălzire nou, montare parchet, etc.

***
Habitat for Humanity România construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse și ridică de la 0 sau reabilitează centre de utilitate publică în comunități vulnerabile. De asemenea, organizația derulează programe de prevenție și răspuns la dezastre naturale precum și programe de advocacy în domeniul locuirii sociale.
 
Habitat for Humanity România lucrează pentru o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent.
 
Din anul 1996 și până în prezent, organizația a ajutat peste 100.000 de români să aibă un cămin primitor și a construit sau reabilitat peste 2.700 de locuințe. Proiectele sunt realizate cu sprijinul voluntarilor, iar în 25 de ani, peste 42.000 de voluntari români și străini au muncit pe șantierele Habitat din țară. Facebook

Fundaţia BricoDépôt a fost înființată ȋn 2019, de către Brico Dépôt România, parte a Grupului Kingfisher, având drept obiectiv principal susținerea proiectelor de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit, a calităţii şi a siguranţei vieţii, ȋn comunități dezavantajate din Romȃnia.