- Magie în culori, pentru copiii grav bolnavi din România -


Anul acesta, în cadrul tuturor evenimentelor The Color Run, Kick Off Events și Asociația Magic vor umple de culoare cinci orașe, pentru copiii grav bolnavi din România.

Parteneriatul vine în sprijinul misiunii comunității Magic, de a oferi speranță și normalitate, celor mai vulnerabili dintre copii, și a da ocazia participanților să fie, la rândul lor, mesageri ai binelui.

Fondurile strânse în urma evenimentelor The Color Run vor merge către proiectul MagiCAMP. Taberele MagiCAMP, proiectul de debut al Asociației Magic, au fost create pentru a oferi ”joacă la greu” copiilor cărora cancerul sau alte afecțiuni grave le-au furat copilăria.

Timp de o săptămână acești copii uită de boală: se joacă neîncetat, învață lucruri noi, își fac prieteni, sunt tratați și încurajați cu multă blândețe de medici și terapeuți, se simt înțeleși și capătă încredere – în ei și în viață.

Proiectul MagiCAMP a început în vara lui 2014, cu 32 de copii cu diagnostice oncologice, o mână de voluntari, câțiva sponsori și mult optimism. Între timp, peste 1600 de copii grav bolnavi s-au bucurat de taberele MagiCAMP și peste 10.000 beneficiază de celelalte 11 proiecte ale Asociației Magic, care le oferă suport social și emoțional, sprijin financiar sau material, prin implicarea a peste 2000 de voluntari, zeci de mii de donatori, sute de parteneri și sponsori.

The Color Run™ - cunoscută și drept ”Happiest 5k on the Planet” - este o cursă în culori, care celebrează sănătatea, bucuria și originalitatea.

Evenimentul a debutat în 2011, în Statele Unite ale Americii, și din 2014 are loc și în România. Anul acesta, se împlinesc 9 ani de la primul The Color Run românesc, timp în care peste 200.000 de participanți s-au bucurat de cea mai colorată cursă de alergare.

Axată mai puțin pe timpii de alergare și mai mult pe distracție, The Color Run™ este o cursă necronometrată, de 5 kilometri, în cadrul căreia miile de participanți sunt vopsiți din cap până-n picioare, în culori dintre cele mai vii, la finalul fiecărui kilometru parcurs. Iar după încheierea cursei, distracția continuă cu pudră colorată, din belșug - explozie de bucurie memorabilă.

Anul acesta, parteneriatul dintre The Color Run și Asociația Magic își propune să dăruiască amintiri de neuitat de frumoase și copiilor cu diagnostice grave, în taberele MagiCAMP – pentru că toți copiii au dreptul la copilărie, iar copiii grav bolnavi au nevoie de experiențe fericite pentru o recuperare mai rapidă.

Evenimentele The Color Run România, 2023, vor avea loc în:

• București (22 Aprilie)

• Cluj-Napoca (6 Mai)

• Timisoara (20 Mai)

• Iasi (10 Iunie)

• Mamaia (29 Iulie)

Înscrierile sunt deschise : https://www.thecolorrun.ro/

Haideți să aducem culoare în viața copiilor care au cea mai mare nevoie de ea!