Proiectul se deruleaza pe o perioada de 20 de luni (1 aprilie 2014 – 31 noiembrie 2015), proiectul fiind finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Bugetul proiectului este in valoare totala de 163,890.35 Euro din care 88,71% reprezinta finantare nerambursabila,
Proiectul este implementat de Confederatia Caritas Romania si partenerii sai, Fundatia “Alaturi de Voi” Iasi, Fundatia “Pentru Voi” Timisoara, Caritas Alba Iulia, Caritas Satu Mare si Caritas Norvegia.
Workshop-ul face parte dintr-un amplu proces de consultare la nivel national cu reprezentanti ai ONG-urilor furnizoare de servicii sociale si ai autoritatilor publice locale, din cinci regiuni, cu scopul de a culege date si opinii care sa contribuie la elaborarea unei propuneri de politica publica de finantare a serviciilor sociale.
Consultarile regionale pornesc de la premisa ca serviciile sociale constituie un pilon central al politicilor de incluziune si coeziune sociala si un factor de crestere a calitatii vietii persoanelor aflate intr-o stare de vulnerabilitate.
Prin procesul de consultare vom stimula colaborarea intre ONG-uri in vederea cresterii reprezentativitatii furnizorilor privati de servicii sociale si dialogul cu autoritatile centrale si locale prin implicarea directa in dezbateri, in vederea culegerii de date si opinii care sa contribuie la elaborarea unui model de finantare sustenabila a serviciilor sociale. De asemenea, vom explora si vom propune modalitati de instituire a unor mecansime prin care sa se asigure furnizorilor privati finantare, astfel incat serviciile oferite de acestia sa beneficeze de stabilitate si continuitate.
„De 18 ani Fundatia „Pentru Voi” face demersuri pentru a gasi o modalitate de asigurare a unei finantari constante si predictibile a serviciilor sociale. Avem speranta ca propunerile de politica publica elaborate in cadrul acestui proiect vor fi acceptate de decidentii politici,” a declarat Laila ONU, director executiv al Fundatiei „Pentru Voi”.
Persoana de contact: Iulia Nistor, iulia.nistor@pentruvoi.ro, 0722573812