După cinci luni de conflict, persoanele care au fost strămutate din Ucraina au nevoie din ce în ce mai mult de asistență umanitară pe termen mai lung. Crucea Roșie Română (CRR), cu sprijinul Crucii Roșii Naționale din Republica Coreea (KNRC), a inaugurat astăzi un centru multicultural pentru a răspunde nevoilor crescânde ale copiilor și adulților afectați de conflict și pentru a oferi sprijin durabil cetățenilor români cu o situație socio-economică dificilă.
Centrul multicultural va aborda un tip de asistență umanitară integrată, adică se vor desfășura activități care vizează acoperirea nevoilor urgente și de bază ale persoanelor aflate în dificultate, cum ar fi mese calde, servicii de sănătate și sprijin psihosocial, precum și ateliere tematice pentru copii și părinți, cursuri de limba română și engleză, dar și alte activități de pregătire pentru viață.
"Pe măsură ce criza umanitară din Ucraina evoluează, am observat că persoanele care vin în România nu sunt doar în tranzit, ci și în căutarea unui loc de ședere pe termen mediu și lung, în special în orașele mari, așa cum este Bucureștiul", a declarat Ioan-Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii Române. "Am creat un spațiu de sprijin pentru persoanele profund afectate de criza din Ucraina, oferindu-le oportunități care să le ajute să se integreze în comunitățile locale și să devină membri activi ai acestora".
De la escaladarea conflictului din Ucraina, Crucea Roșie Română a asistat în mod activ cetățenii ucraineni în aproximativ treizeci de județe ale țării - de la acordarea de sprijin în punctele de frontieră, în gări și centre de cazare temporare cu alimente, kituri de igienă, îmbrăcăminte, cartele SIM și alte articole esențiale și până la furnizarea de asistență financiară directă pentru 53 de mii de persoane, cu sprijinul Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC). Potrivit UNHCR, se estimează că aproximativ 88.400 de persoane care au fugit din Ucraina au rămas în România, unele persoane călătorind periodic în și din țară.
Crucea Roșie Română deține know-how prin experiența directă în operarea centrelor comunitare. Din 2015, CRR a asistat copiii și părinții vulnerabili prin intermediul a cinci centre comunitare de zi în cinci județe din țară. "Am văzut o mare oportunitate prin acest nou proiect. Oferirea unui spațiu prietenos unde copiii și adulții care au fugit din Ucraina pot socializa cu alte persoane din comunitățile locale, unde pot învăța abilități esențiale pentru o integrare mai ușoară în România. Crucea Roșie Națională din Republica Coreea recunoaște expertiza deosebită pe care Crucea Roșie Română o deține în gestionarea acestor centre și ne angajăm să sprijinim această inițiativă minunată. Pe baza acestei inițiative de cooperare, cele două Societăți Naționale vor consolida parteneriatul pentru a îndeplini misiunea umanitară a Mișcării de Cruce Roșie.", a declarat dl. Kwangho WOO, Director General al Biroului de Cooperare Internațională din cadrul Crucii Rosii Coreene.
Centrul multicultural va fi deschis de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00. Beneficiarii vor avea acces la serviciile oferite de centru, în urma unei programări. Pentru mai multe informații despre criteriile de eligibilitate, puteți accesa pagina oficială a Crucii Roșii Române.
***
Despre intervenția Crucii Roșii Române pentru ajutorarea poporului ucrainean:
De la debutul conflictului armat din Ucraina, mii de voluntari și sute de angajați ai Crucii Roșii Române și-au unit forțele și au oferit asistență permanentă de urgență, în special în cele 8 județe de graniță cu Ucraina și Republica Moldova, în folosul a zeci de mii de beneficiari. Aproape 1.2 milioane de persoane au trecut granița în România, din Ucraina, iar 88.400 de persoane au rămas la noi în țară, unele permanent, altele călătorind periodic. Crucea Roșie Română a oferit permanent apă, alimente și produse igienice de strict necesitate persoanelor care au avut nevoie de ajutor.
Totodată, 70 de tiruri cu 1.750 de tone de alimente, produse și material sanitare au ajuns, prin intermediul Crucii Roșii Române în Ucraina, la Cernăuți, Uzgorod și Odessa, unde au fost distribuite către populația în nevoie de pe teritoriul întregii țări.
În cadrul campaniei umanitare „Umanitatea nu are granițe“, demarată încă de la debutul conflictului armat din Ucraina, s-au primit donații în bani în valoare de 9.328.069 euro, dar și donații în natură de 4.301.247 euro, colectate de cele 47 de filiale de Cruce Roșie din România în perioada 27-02-15.06.2022 și distribuite către cetățenii ucraineni. În plus, cu sprijinul Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, organizația a implementat un program de asistență financiară directă care a ajutat 53 000 de persoane cu suma de peste 6 milioane de euro.