Pentru a aduce o rază de speranță în preajma sărbătorilor de iarnă, Asociația Acasă în Banat dă startul astăzi unei noi campanii Dar din Dar prin care vine în sprijinul familiilor aflate în situații limită sau disperate. Voluntarii asociației vor să ajungă în zonele cele mai sărace din Timiș și Caraș Severin, pentru a oferi daruri familiilor care nu își permit o bucurie de Crăciun.
Cei care doresc să contribuie, pot face o donație în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei Dar din Dar sau pot oferi pachete cu alimente și produse de igienă în termen de valabilitate. Persoanele juridice au posibilitatea să contribuie cu sponsorizări în bani sau produse.
Voluntarii asociației Acasă în Banat vor achiziționa din banii donați alimente de bază, în special conserve de carne, legume, compoturi, dar și ulei, zahăr, mălai și orez, fructe, cartofi, dar și produse de igienă și câteva dulciuri. Nu sunt colectate alimente neambalate sau expirate, dar nici îmbrăcăminte și încălțăminte.
„Este al patrulea an în care desfășurăm această campanie. Am reușit să ajungem la mii de familii din peste 100 de localități din tot Banatul. Ne-am străduit să ajungem la cele mai nevoiașe familii, în zone defavorizate sau izolate, pentru ca acest ajutor să conteze”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
În 2022, 24.3% dintre români nu își permiteau un trai decent. Dintre bătrâni, 85% se află la limita sărăciei, iar 41,5% dintre copii sunt expuși riscului sărăciei.*
Aceste cifre arată o realitate cruntă: familii care se luptă de pe-o zi pe alta, bătrâni și copii care nu au tot timpul ce să mănânce. Sărbătorile ce se apropie vor fi pentru mulți o zi ca oricare alta sau doar amintirea unor vremuri mai bune.
Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: acasainbanat@gmail.com
*date INS și Salvați Copiii