Distanțarea socială impusă de starea de urgență în timpul pandemiei de COVID-19 are repercusiuni asupra stării psiho-emoționale a copiilor și adulților care îi au în grijă: 80% dintre cei care au apelat la psihologii Salvați Copiii, prin Family Tel, au avut nevoie de sprijin și îndrumare pentru a putea gestiona situații de criză familială, de la probleme cauzate de întreruperea terapiei pentru copiii  cu tulburări din spectrul autist până la  cazuri severe, de violență domestică.
 
Astfel, în perioada 15 aprilie - 20 mai 2020, dintre apelurile care au fost făcute la Family Tel, linia de consiliere deschisă de Salvați Copiii, cu suportul Digi România, pentru a sprijini activ familiile vulnerabilizate de restricțiile sociale impuse de starea de urgență, un procent covârșitor – 80% - au fost adulți – părinți și bunici – cu o serie largă de dificultăți:
• mame singure care gestionează cu dificultate situația economică (sunt în șomaj tehnic); 
• mame care se confruntă cu violența domestică; 
• părinți divorțați care au dificultăți legate de organizarea și conditiile programului de vizită; 
• părinți ai căror copii au tulburări din spectrul autist (și-au întrerupt terapiile de lungă durată și au nevoie acută de ajutor); 
• părinți care recunosc că și-au pierdut răbdarea și nu mai pot gestiona adecvat propriile stări emoționale; 
• părinți ai căror copii se confruntă cu dezvoltarea unei forme de anxietate și frică de boală, dezvoltarea unor comportamente compulsive legate de igienă; 
• părinți care au cerut ajutor material sub forma unui dispozitiv electronic cu ajutorul căruia copiii să poată participa la lecții; 
• copii care au dezvoltat comportamente legate de dependența de tehnologie; 
• comportamente opozante ale copiilor în ceea ce privește schimbarea bruscă a rutinelor zilnice, iritabilitate crescută, intoleranță la reguli, cereri excesive; modificări continue ale dispoziției; 
• comportamente regresive (întâlnite la preșcolari) - dormitul singur în pat;  
• copii care au dezvoltat indiferență față de activitățile pe care le desfășurau înainte de pandemie;
• dificultăți sau nemulțumiri legate de noul mod de a face școală care le provoacă stres și confuzie.

În cazul a 20% dintre apeluri, a fost vorba fie de persoane cu istoric de boală psihică fie de adulți cu diferite dificultăți legate de gestionarea stărilor de anxietate generate de restricțiile perioadei stării de urgență. În ceea ce privește distribuția pe medii de rezidență, 75% dintre cei care au cerut spijin psihologic provin din mediul urban și 25% din mediul rural.
 

”Restricțiile impuse de starea de urgență au creat situații familiale problematice, pentru care adulții nu aveau instrumente cu care să le gestioneze, de la dificultăți economice – imaginați-vă o mamă care își crește singură cei trei copii și care și-a pierdut locul de muncă, ca o consecință a crizei – la întreruperea terapiei pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, ceea ce poate cauza un regres semnificativ în recuperare.

Părinții s-au confruntat în această perioadă cu probleme diferite și suprapuse, cu propriile temeri și cu anxietățile copiilor, de aceea e crucial să poată cere îndrumarea unui psiholog, pentru a nu ceda”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Salvați Copiii.

Sfaturile psihologilor Salvați Copiii au vizat: 
• recomandări de parenting și psihoeducație personalizate pentru vârsta copiilor; 
• validare emoțională și recomandarea unor modalități de gestionare a emoțiilor pentru părinți, care mărturisesc că și-au pierdut răbdarea cu copiii și se simt epuizați; 
• mesaje care să-i calmeze și să-i încurajeze pe cei care se simt copleșiți și dezorientați de situația de criză (șomaj tehnic și incertitudini despre statutul economic al familiei); 
• recomandarea de a stabili sau restabili relații cu prietenii, familia; 
• sprijin în dezvoltarea unor mecanisme de coping pentru diminuarea anxietății și a stresului;
• îndrumare către ONG-uri specializate și instituții de suport. 

Recomandări detaliate ale specialiștilor Salvați Copiii pot fi accesate pe site-ul Salvați Copiii la secțiunile “Recomandări pentru părinți” și “Resurse educaționale utile”. Cei 16 psihologi Salvați Copiii așteaptă și în perioada stării de alertă apelurile celor care au nevoie de suport emoțional, de luni până vineri, între orele 11-19.

***
 
De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul  copilului.
 
În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. 
 
Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. 
 
În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.