Hope and Homes for Children a început colaborarea cu compania Nuclearelectrica în ianuarie 2020, în cadrul programului de prevenire a separării copilului de familie. 16 copii din 8 familii au fost sprijiniți până în prezent pentru îmbunătățirea nivelului de trai și pentru rezolvarea acelor probleme acute care ar fi putut duce la ruperea lor de familie și instituționalizarea în centre de plasament. Cu sprijinul Nuclearelectrica, copiii sunt în prezent alături de părinții lor, iar condițiile de trai ale familiilor s-au îmbunătățit.
În cadrul programului de prevenire, nevoile fiecărei familii incluse în program au fost atent evaluate și analizate de specialiștii Hope and Homes for Children pe baza unui set de instrumente care se concentrează pe 6 arii de bunăstare a familiei, care includ sănătate, educație, condiții de locuit, venituri și relațiile familiei cu comunitatea. Intervențiile Fundației au fost apoi adaptate nevoilor specifice ale fiecărei familii și au inclus servicii de consiliere și sprijin material în valoare totală de 20.000 de lei oferit de Nuclearelectrica.
„Această perioadă pandemică dominată de frică și de tot mai multe incertitudini a lovit din plin familiile care trăiau deja în sărăcie. Suspendarea sau chiar pierderea locului de muncă s-a resimțit pentru numeroase familii ca o lovitură fatală venită după multe alte încercări, iar pierderea copiilor devenea doar o chestiune de timp. Viziunea noastră este aceea a unei lumi în care niciun copil nu va mai trebui să treacă prin coșmarul instituționalizării, iar în munca noastră de zi cu zi ne întâlnim frecvent cu familii ajunse la capătul puterilor dar și cu parteneri care ne întind o mână de ajutor. Mulțumim Nuclearelectrica că s-a alăturat eforturilor noastre și sperăm să ne rămână alături și în intervențiile viitoare.” - Ștefan Dărăbuș, Director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children
Intervențiile Hope and Homes for Children trebuie să continue, pentru că numeroase familii care trăiesc în sărăcie extremă au nevoie de sprijin pentru a rămâne împreună.
„În anul 2019, Nuclearelectrica a demarat un amplu program de responsabilitate socială corporatistă, dedicat susținerii categoriilor defavorizate, promovării talentelor și îmbunătățirii condițiilor de trai pentru un numar cât mai mare de români. Proiectul Hope and Homes for Children a reușit să ofere soluții concrete la probleme sociale fundamentale precum unitatea familiei, educația copiilor, prevenția abandonului școlar. Această celulă de bază – familia, este direct corelată cu sănătatea și prosperitatea unei societăți și ne bucurăm că am avut prilejul de a ne implica în acest proiect umanitar. Suntem conștienți de faptul că există o legatură indisolubilă între dezvoltarea economică și cea socială și investim în crearea condițiilor pentru o creștere armonioasă a României pe toate planurile.” - Cosmin Ghiță, Director General SN Nuclearelectrica SA.
Prin programul de prevenire a separării copilului de familie, Hope and Homes for Children a ajutat până în prezent 33.482 de copii să rămână alături de familiile lor, iar 1.335 de copii au fost reintegrați în familiile lor. Programul de prevenire a separării copilului de familie este complementar și esențial pentru programul de închidere a instituțiilor de tip vechi deoarece, pe măsură ce copiii sunt scoși din orfelinate, este important ca alți copii să nu le ia locul. În cei 22 de ani de activitate în România, experții Hope and Homes for Children au intervenit pentru prevenirea abandonului familial în 27 de județe și au desfășurat acțiuni de reintegrare a copiilor în familii în 25 de județe.
***
Fundația Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 58 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 15 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituții-mamut în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 110 case de tip familial, 5.967 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 448 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.
În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 33.482 de copii au fost salvați de la ruperea de familie, peste 1.672 de tineri au fost sprijiniți pentru o viață independentă, 2.026 de copii au fost primiți în centrele de zi, iar 972 în centrele de primire în regim de urgență. 9.272 de membri de personal din sistemul de protecție al copilului au fost instruiți de Hope and Homes for Children.
Până în acest moment, peste 57.000 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituționalizarea copiilor în țara noastră.