Plaza Romania si Bucuresti Mall invita pe toata lumea pana pe 10 ianuarie 2016 sa ii scrie lui Mos Craciun si sa depuna scrisorile in cutiile postale aflate in spatiile special amenajate din cele doua centre comerciale. 

Pentru fiecare scrisoare adresata Mosului, Plaza Romania si Bucuresti Mall vor oferi cate 15 lei catre Fundatia HOSPICE Casa Sperantei, pentru ingrijirea persoanelor care sufera de boli incurabile.

Pe data de 15 ianuarie 2016 se va alege, prin tragere la sorti, cate o scrisoare pentru fiecare mall, iar dorintele mentionate in acestea vor fi indeplinite. Valoarea maxima pentru fiecare premiu este de 1000 de euro.

Regulile de inscriere in campania “Vino sa scrii o scrisoare magica lui Mos Craciun!” sunt disponibile in regulamentul oficial postat pe site-urile plazaromania.ro,  bucurestimall.com.ro si www.pandorrastyle.ro.

Anchor Grup, dezvoltatorul centrelor comerciale Plaza Romania si Bucuresti Mall organizeaza cu regularitate evenimente si sustine proiecte de responsabilitate sociala, fiind un partener activ al multor fundatii.
 
HOSPICE Casa Sperantei, organizatie non-profit infiintata in 1992 la Brasov, a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania. HOSPICE este cea mai mare fundatie din tara, care ofera gratuit servicii specializate de acest tip. 

Organizatia isi desfasoara activitatea in Brasov si Bucuresti, ingrijind copii si adulti diagnosticati cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de ingrijire paliativa, care sunt oferite in centre de zi, ambulatorii si unitati proprii pentru internare, la domiciliul pacientilor si in spitalele partenere. 

HOSPICE Casa Sperantei dezvolta ingrijirea paliativa la nivel national si international prin informare, prin programe educationale dedicate profesionistilor, pacientilor si comunitatii si prin imbunatatirea legislatiei in materie.