Pentru al treilea an consecutiv, adultii cu dizabilitati intelectuale de la Fundatia „Pentru Voi” cinstesc portul popular romanesc, an de an venind la centrele de zi pe data de 24 iunie imbracati in costume nationale.
Anul acesta fundatia va pregati beneficiarilor sai o adevarata petrecere campeneasca cu muzica populara si dans. Sebarea se va desfasura intre orele 10:00-12:00, la sediul fundatiei, iar atmosfera de joc si voie buna va fi intretinuta de formatia Valica de la Timisoara, pe muzica careia participantii vor juca hore traditionale. Dupa petrecere va fi servita masa de pranz cu meniu traditional la gratar: carne de porc, mititei si aripioare.
„Serbam inceputul verii in stil traditional romanesc, ne mandrim cu frumoasele ii si costume populare romanesti si cinstim cantecele folclorului autentic. Este o mare bucurie pentru beneficiarii nostri sa asculte muzica populara autentica, sa se prinda in hora si sa se imbrace in portul traditional romanesc”, a declarat Laila Onu, director general al Fundatiei Pentru Voi.
Pentru mai multe informatii despre eveniment va rugam vizitati www.pentruvoi.ro si www.facebook.com/foundationpentruvoi.